Traficul pe Aeroportul Otopeni va fi ca într-o zi normală de vară după transferul curselor low-cost de pe Băneasa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Numărul de pasageri de pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă va fi cu aproximativ 45% mai mare pe zi după transferul curselor low-cost de pe Băneasa. Reprezentanţii Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti cred că nu vor fi probleme şi afirmă că numărul de pasageri va fi apropiat de cel dintr-o zi obişnuită de vară de anul trecut, cel puţin pentru început.

În plus, nici nu e o noutate, traficul de pe Aeroportul Băneasa mai fiind mutat până acum de două ori pe Otopeni, din cauza unor lucrări. „Nu e o noutate, avem deja două experienţe, dar e prima dată când se va muta definitiv. Prima dată traficul de pe Băneasa a fost mutat pentru două luni şi jumătate, iar a doua oară, pentru două săptămâni, deci nu este ceva foarte spectaculos”, a declarat pentru bucuresti.adevarul.ro Valentin Iordache, purtătorul de cuvânt al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti (CNAB).  În privinţa numărului de pasageri, acesta va creşte destul de mult. „Va fi un surplus de pasageri destul de mare, va fi o creştere a numărului de pasageri cu aproximativ 45% pe zi. Pe de altă parte, dacă ne referim la numărul de pasageri pe care îl vom procesa în zilele următoare, el va fi apropiat de o zi obişnuită de vară de anul trecut pentru că traficul nu a crescut încă, el va creşte la valori maxime în lunile iulie-august”, a mai spus Iordache.

Ultima cursă care va decola de pe Aeroportul Aurel Vlaicu va fi spre Valencia

Cursele companiilor low-cost Wizz Air, Blue Air şi GermanWings se vor muta de duminică de pe Aeroportul Aurel Vlaicu pe Henri Coandă. Potrivit reprezentantului CNAB, ultima cursă low-cost va decola de pe Aeroportul Băneasa sâmbătă la ora 21.50 spre Valencia (Spania). Prima cursă low-cost care va ateriza pe Aeroportul Otopeni va fi duminică la ora 2.15, de la Madrid (Spania). Ambele curse vor fi ale companiei WizzAir.

Iordache a precizat că Aeroportul Băneasa nu se va închide după mutarea curselor low-cost pe Otopeni, nici chiar în perioada în care se vor derula lucrări de consolidare şi reabilitare la terminalul de pasageri. „Pe Aeroportul Băneasa va rămâne tot restul traficului, toate celelalte curse altele decât cele low-cost. Este vorba despre zborurile de aviaţie generală care includ şi zborurile business, şi zborurile şcoală, sportive, medicale, de căutare-salvare, tehnice, sunt o mulţime de alte zboruri şi chiar şi zboruri comerciale, dar cu anumite limitări pe partea de capacitate pentru că aeroportul intră în consolidare şi reabilitare şi se poate opera numai pe un terminal de aviaţie generală, care are o capacitate mai mică”, a mai spus Iordache.

La Otopeni ar urma să se deschidă în vară noul terminal de plecări internaţionale, care va dubla capacitatea aeroportului.

  



Mai multe pentru tine:
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”