TEST Bucureştenii, indiferenţi la drame: au trecut pe lângă un copil dat dispărut, aşezat sub afişul cu chipul lui, fără să-l remarce! VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cu ocazia Zilei Internaţionale a Copiilor Dispăruţi, care se serbează astăzi, Centrul Focus a dat publicităţii datele de până acum ale organizaţiei.

Astfel, de patru ani de când există asociaţia au fost instrumentate 1.937 de cazuri. Dintre acestea, 1.848 au fost rezolvate cu găsirea copilului, iar 89 sunt cazuri de copii încă negăsiţi.

Pe aceeaşi temă:

Copil de un an şi 9 luni, dat dispărut în Capitală

Din cei 3.000 de copii dispăruţi, anul trecut, în România, doar un singur caz s-a dovedit a fi de răpire.

În Capitală şi în zona Munteniei sunt cele mai multe dispariţii (474 fete şi 300 băieţi), iar în Dobrogea cele mai puţine cazuri (45 fete, 44 băieţi). Astfel, din datele Focus, la nivel naţional, sunt 1.169 de fete dispărute, cu aproximativ 50% mai multe decât numărul de băieţi, 768.

Trecătorii, indiferenţi la copii dispăruţi

Reprezentanţii Focus susţin că oamenii ar trebui să conştientizeze mai mult problema acestor minori, mai ales că unii dintre ei ajung victime ale exploatării sexuale. „Unii dintre adulţi susţin că nu li se poate întâmpla lor acest lucru, dar din păcate asta nu depinde doar de grija părinţilor“, a declarat, pentru „Adevărul de Seară“, directorul executiv al Focus.

În urmă cu doi ani a fost lansat un spot publicitar prin care s-a testat atenţia oamenilor în privinţa copiilor dispăruţi. În staţia de metrou Timpuri Noi a fost lăsat un puşti de şase ani pe o băncuţă, deasupra căruia a fost postat un afiş Focus cu poza băieţelului care era dat dispărut. Timp de o oră nimeni nu l-a văzut!

Aseară, două fete de 11, respectiv 13 ani, care fugiseră de acasă au fost găsite, după mai multe zile de căutări. În weekendul trecut şi o fetiţă de 7 ani din Bucureşti a fost găsită, după, ce plecase de acasă.

Mai multe pentru tine:
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cel mai emoționant moment din semifinalele Vocea României 2025. Tânăra care i-a făcut să plângă pe Horia Brenciu și Theo Rose: „Ești un test pentru noi”