Terasele din Herăstrău care au dat petrecere au rămas fără autorizaţii de funcţionare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Viceprimarul Capitalei, Aurelian Bădulescu, a declarat că a suspendat autorizaţiile de funcţionare pentru terase în cazul celor două societăţi comerciale din Parcul Herăstrău, unde numeroşi tineri s-au adunat în noaptea de sâmbătă spre duminică.

„Deşi era de evidenţă ordonanţa de guvern care, pentru această perioadă, interzice deschiderea teraselor, până la adoptarea proiectului de lege care va reglementa acest tip de activitate în starea de alertă, aceştia, înţelegând să nu respecte toate aceste obligaţii, au procedat aşa cum s-a putut vedea în filmările puse la dispoziţie de televiziuni”, a declarat viceprimarul Capitalei, pentru Agerpres.

„Măsura a fost aceea de suspendare a activităţii până pe data 30 a acestei luni, dată cu care se suspendă şi starea de alertă şi, practic, orice fel de măsură specială care a fost luată în această perioadă”, a precizat Bădulescu.

Decizia luată de primărie în acest caz este „pentru a descuraja orice astfel de activitate, de comportament, care nu face decât să ducă la apariţia de noi focare”, conform viceprimarului Bădulescu.

Activitatea teraselor e suspendată doar în perioada stării de alertă

Aurelian Bădulescu a adăugat că aceste unităţi nu puteau să comercializeze în regim de take away, deoarece nu erau autorizate să vândă mâncare la pachet.

„Le-am suspendat autorizaţia de funcţionare pentru terasă, deci nu mai pot desfăşura activităţi afară din restaurant, ca să nu mai spună că dânşii au vândut take away. Ce take away? Ele nu sunt autorizate să vândă mâncare la pachet. Aceste două localuri sunt autorizate pentru vânzarea de alimente în salon sau pe terasă. Conform ordonanţei guvernului, raportat la starea de alertă, nu aveau voie să deschidă aceste puncte de vânzare. (…) Odată cu terminarea stării de alertă, de drept, autorizaţia va fi validă. (…) Dar dacă luni sau marţi intră proiectul de lege care reglementează deschiderea teraselor, tot de drept, ea este validă, dar cu respectarea condiţiilor care vor fi stabilite de Ministerul de Interne şi de Ministerul Sănătăţii”, a declarat Bădulescu.

Zeci de tineri s-au strâns, sâmbătă seară, în faţa unui restaurant din Parcul Herăstrău, ascultau muzică şi dansau, fără a respecta regulile de distanţare, imagini surprinse în zonă fiind postate pe Facebook.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG