Terapie cu maidanezi, soluţie pentru persoanele vârstnice din Bucureşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Persoanele vârstnice beneficiază gratuit de terapie cu animale FOTO Primăria Sectorului 6

Prin parteneriatul încheiat în urmă cu şapte ani între Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6 şi Fundaţia Vier Pfoten, patru câini salvaţi de pe stradă au intrarea liberă în incinta Centrului pentru Persoane Vârstnice „Sfântul Mucenic Fanurie”, acolo unde vor interacţiona în scop terapeutic cu beneficiarii complexului.

Câinii  salvaţi de pe stradă - Mulan, Ţuca, Tibi şi Richi - au fost selecţionaţi şi pregătiţi de persoane competente, cu scopul de a îmbunătăţi calitatea vieţii bătrânilor internaţi în centru, persoane lipsite de locuinţă şi suport familial. După ce şi-au încheiat cu succes pregătirea, patrupedele au trecut examenele obligatorii pentru a putea fi considerate animale de terapie.

Şedinţele se desfăşoara în prezenţa psihologilor, care monitorizează atât interacţiunea dintre om şi animal, cât şi evoluţia pacientului.
Programul “Câini pentru Oameni” a debutat în urmă cu şapte ani pe raza sectorului 6, fiind destinat iniţial copiilor cu dizabilităţi. Succesul acestei terapii inedite a condus la extinderea proiectului, în urmă cu doi ani, la o altă categorie de beneficiari, anume persoanele în vârstă, rezidente ale Complexului de Servicii Sociale ,,Floare Roşie”.

Valoarea terapeutică a interacţiunii cu un animal constă în abilitatea acestuia de a aborda oamenii într-o manieră imparţială, necondiţionată, fără a judeca persoana după criterii şi prejudecăţi.

Terapia asistată de animale (AAT) a fost introdusă ca metodă alternativă de terapie în anii `60, în SUA, având ca scop îmbunătăţirea funcţiilor sociale, emoţionale şi cognitive ale persoanelor cu diferite afecţiuni sau probleme psiho-sociale.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită