Tatăl fetiţei care a fost aruncată de mama ei dintr-un taxi, audiat la Poliţia Capitalei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tatăl fetiţei de un an şi jumătate, aruncată de mama ei dintr-un taxi, a fost audiat, vineri, la Poliţia Capitalei, acesta declarând că din iulie femeia îl sună şi îi spune că el vrea să ucidă copilul şi că pune oameni să o urmărească şi să o otrăvească pe micuţă.

Radu Ovidiu Bugariu a fost audiat timp de trei ore la sediul Poliţiei Capitalei, unde a dat mai multe informaţii despre Aniţa Bar, femeia cu care, spune el, a avut o relaţie de două luni şi jumătate.

La ieşirea de la audieri, Radu Ovidiu Bugariu a declarat pentru MEDIAFAX că a cunoscut-o pe fosta grefieră pe internet şi că în timpul celor două luni şi jumătate s-a întâlnit cu aceasta de patru sau cinci ori, timp în care femeia nu i-a spus niciodată numele ei adevărat.

Bărbatul a spus că deşi cunoştea faptul că în anul 2010 femeia a fost internată de două ori la un spital de boli psihice, nu i s-a părut niciodată că ea ar avea probleme.

Bugariu a mai spus că atunci când Aniţa Bar s-a despărţit de el, nu ştia că este însărcinată, iar ulterior i-a comunicat despre naşterea fetiţei printr-un email, moment în care a mers la starea civilă şi a recunoscut copilul.

El a precizat că nu a plătit niciodată pensie alimentară, fosta grefieră neavând această pretenţie, însă a contribuit cu bani la creşterea micuţei.

Radu Ovidiu Bugariu a mai spus că după ce aceasta a terminat concendiul post natal şi s-a întors la serviciu, din motive pe care nu le cunoaşte ea şi-a înaintat demisia, în iulie 2012, moment în care "şi-ar fi pierdut minţile".

"A început să mă sune şi să îmi spună că vreau să ucid copilul şi că pun oameni să o urmărească şi să o otrăvească pe cea mică", a declarat tatăl fetiţei.

Bărbatul a spus că acum este casnic şi că locuieşte într-un sat de lângă Timişoara, după ce timp de zece ani a lucrat ca învăţător.

El a precizat că dacă mama va fi decăzută din drepturi, doreşte ca tată să ia fetiţa şi să se ocupe de educaţia ei.

După audieri, bărbatul a plecat la spitalul unde este internată fetiţa, având la el un iepuraş din pluş.

Alături de Bugariu a fost audiat şi fratele femeii.

Fetiţa va fi externată vineri, când tatăl său va ajunge la Spitalul "Marie Curie" din Capitală, relatează Mediafax.

"Fetiţa este bine. Aleargă pe hol. O vom externa vineri, când va veni tatăl să o ia", a declarat managerul Spitalului "Marie Curie", dr. Gabriel Smarandache.

El a precizat că familia va putea rămâne în spital până când "vor avea legătură pentru a reveni la Oradea".

Mama fetiţei, internată joi, va rămâne în continuare la Spitalul "Alexandru Obregia", sub supraveghere, fiind evaluată psihologic şi psihiatric.

"Pacienta a fost internată prin camera de gardă prin procedură nonvoluntară, potrivit legii sănătăţii mintale", a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului "Alexandru Obregia", dr. Rodica Năstase.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”