Târgul de Paște 2023 se deschide în Herăstrău pe 7 aprilie. Cu ce bunătăți sunt așteptați vizitatorii

0
Publicat:

Primăria Capitalei organizează, în perioada 7-17 aprilie 2023, târgul de Paște, în parcul Herăstrău. Intrarea este gratuită, iar vizitatorii sunt așteptați cu bunătăți, decorațiuni realizate manual, dar și demonstraţii de încondeiere a ouălor.

Târgul de Paște din București se deschide pe 7 aprilie FOTO Facebook PMB

Producători și meșteșugari din toate colțurile țării își vor expune produsele tradiționale și obiectele meșteșugărești timp de 11 zile. Meșterii populari vor dezvălui secretele tehnicilor folosite, în cadrul unor demonstrații de încondeiere a ouălor de Paște, de realizare a unor obiecte și decorațiuni. Vor fi ateliere de creație și pentru copii, în care vor putea să realizeze decorațiuni tematice”, a transmis Nicușor Dan, primarul Capitalei. Accesul este liber, iar programul de vizitare este între orele 10.00 și 21.00.

Conform Primăriei Municipiului București, meşterii populari vor dezvălui, în spaţiul expoziţional, secretele tehnicilor folosite, publicul având ocazia să participe la demonstraţii de încondeiere a ouălor de Paşte, de realizare a unor obiecte şi decoraţiuni din pănuşă sau de prelucrare a lemnului, pentru obţinerea diverselor obiecte din gospodărie.

„Alice în Țara Minunilor” la Craiova

„Alice în Țara Minunilor” este tema Târgului de Paște din Craiova, ce va fi deschis la 1 aprilie 2023. Craiova a câștigat anul trecut titlul de „Cel mai frumos târg de Paște din Europa“, conform European Best Destination.

Căsuțe pictate unicat, numeroase elemente de butaforie inedite, pălării și ceasuri gigant așezate în copaci, dar și o prințesă care va avea o înălțime de aproape 5 metri sunt doar câteva dintre surprizele pregătite pentru craioveni.

Am început deja pregătirile pentru Târgul de Paște, care va debuta în aprilie. Am creionat pentru acest an o ediție spectaculoasă, cu multe elemente noi, cu căsuțe inedite, într-un peisaj de poveste, în parcul Nicolae Romanescu. Mii de lalele, căsuțe și locuri de joacă de poveste, bărcuțe, iepurași vii și alte animale pe care copiii le pot îngriji, circuit de karting, dar și spectacole, o grădină zoo și un terariu – sunt doar câteva dintre surprizele pe care le pregătim craiovenilor și nu numai, pentru a le face cât mai frumoase Sfintele Sărbători“, a declarat Lia Olguța Vasilescu, primarul Craiovei.

Mai multe pentru tine:
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
De ce pielea capătă un miros specific după vârsta de 40 de ani, chiar dacă faci și 3 dușuri pe zi. Ce alimente trebuie să consumi?
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Boala necruțătoare care l-a răpus pe Eric Dane. Destinul actorului din „Grey’s Anatomy”, frânt la 53 de ani
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
O zodie trage lozul câștigător în martie 2026. Universul îi deschide toate ușile, după o perioadă lungă de încercări și lacrimi