Ştefania Mărăcineanu, cercetătoarea care a ratat premiul Nobel pentru descoperirea radioactivităţii artificiale, pentru că nu şi-a dat seama de fenomen

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nu sunt mulţi cei care ştiu că Ştefania Mărăcineanu a fost una dintre puţinele femei care au avut curajul să studieze un domeniu care la începutul secolului trecut era considerat ca fiind unul dedicat bărbaţilor.

Puţine erau femeile care lucrau în ştiinţă, dar în laboratorul lui Marie Curie, în capitala Franţei, o româncă ambiţioasă şi talentată cerceta radioactivitatea. A obţinut doctoratul în doi ani, între 1922 şi 1924, ducând numele României pe harta mondială a ţărilor în care s-au născut oameni talentaţi.

În anul 1882, Ştefania Mărăcineanu se năştea în Bucureşti. Nu sunt multe informaţii referitoare la copilăria ei. În schimb, se scunosc mai multe informaţii despre cercetările pe care le-a făcut de-a lungul vieţii. În 1910, a absolvit facultatea, obţinând două dipleme importante: una în fizică, una în chimie. A fost profesoară la una dintre cele mai importante şcoli din Bucureşti, după care a luptat pentru a obşine sprijinul financiar al Ministerului Ştiinţelor din România, reuşind astfel să-şi înceapă studiile pentru un doctorat în fizică, potrivit scientia.ro.

Trei ani de muncă în laboratorul Curie

A ajuns în laboratorul lui Marie Curie şi în doi a ni a obţinut diploma de doctorat. În laboratorul lui marie Curie a lucrat, printre altele, la măsurarea timpului de viaţă a poloniului, un element radioactiv descoperit de Marie Curie. De asemenea, a lucrat şi la o metodă de măsurare a surselor intense ale particulelor alda.

În 1924, după ce a terminat doctoratul, a încercat fără succes să obţină postul de şef al Laboratorului Român de Radioactivitate ce ar fi trebuit să se înfiinţeze în România. Pentru că nu a reuşit să obţină această slujbă, a mai lucrat un an în laboratorului lui Marie Curie.

După aceea, a ajuns să lucreze cu faimosul astronom Frances Deslandes până în 1930, atunci când s-a întors în ţara noastră. Aici a studiat o posibilă corelaţie între radioactivitate şi ploaia artificială, stingându-se din viaţă în 1944.

Nobel pentru soţii Curie

Ştefania Mărăcineanu a lansat ipoteza radioactivităţii artificiale chiar înaintea celor doi soţi Curie. Cu toate acestea, din datele disponibile se pare că nu ar fi observat acest fenomen, ci altceva. Este clar că că a emis ipoteza radioactivităţii induse înaintea soţilor Curie,  dar se pare că nu a observat fenomenul ca atare.

Astfel, fenomenul de radioactivitate artificială a fost observat în mod clar de soţii Irene şi Frederic-Joliot Curie, care au primit şi premiul Nobel pentru această descoperire.

Mai multe pentru tine:
De ce e bine să dăm de pomană, de Moșii de Iarnă. Silviu Biriș: „Mulți oameni pleacă de aici triști.” De ce arpacașul pentru colivă se spală în 9 ape?
„În loc de case, investesc în amintirile copiilor mei”. Răzvan Pascu, influencer în turism, a vizitat alături de familia sa peste 60 de țări
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare