Sorin Oprescu, la şedinţa de Guvern: „Preluăm ELCEN, dar nu este fată mare, este destul de frământată“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Primarul Sorin Oprescu spune că ELCEN nu este „fată mare“ FOTO Marian Iliescu

Primăria Generală va prelua ELCEN, care nu este „fată mare, fiind destul de frământată“ şi cu credite contractate la începutul anului, cu dorinţa ca iarna să fie trecută „onorabil“, a declarat primarul general Sorin Oprescu. De asemenea, ediul-şef a precizat că, până în acest moment, nu a fost decât „parţial“ sprijinit.

„Preluăm ELCEN, e foarte adevărat că nu ne căsătorim cu o fată mare, este destul de frământată şi trecută prin ciur. Mirele e mai bătrân, dar asta nu-i fată mare. Sunt acolo o serie întreagă de credite care au fost luate la începutul anului 2014 şi, stingând prin confuziune 790 milioane euro, prin unirea cu ELCEN-ul, ne trezim cu 600 milioane lei“, a declarat primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, prezent la şedinţa de miercuri a Guvernului, anunţă Mediafax.

Edilul-şef a precizat că se speră ca perioada de iarnă să fie trecută „în condiţii onorabile“ în ceea ce priveşte încălzirea şi a mulţumit pentru deschiderea de care beneficiază Bucureştiul, adăugând că în ultimii şase ani şi până în acest moment nu a avut parte de un astfel de sprijin efectiv decât „parţial“.

Fuziunea, votată de Consiliul General

Consilierii generali au votat marţi, 14 octombrie, într- o şedinţă extraordinară proiectul care prevedea transmiterea unei solicitări către Guvernul României de emitere a unui act normativ cu privire la transferul acţiunilor societăţii Electrocentrale Bucureşti (ELCEN) din proprietatea privată a statului roman în proprietatea privată a Municipiului Bucureşti, pentru aplicarea prevederilor Memorandumului aprobat în şedinţa de govern din luna martie a anului trecut, cu tema „Realizarea serviciilor publice de alimentare cu energie termică prin Sistem de Alimentare Centralizată cu Energie Termică Integrat (SACET) în Municipiul Bucureşti şi în Constanţa“. Cu alte cuvinte, acest proiect este un nou pas pentru realizare fuziunii RADET-ELCEN.

Mai multe pentru tine:
Prințese înglodate în datorii. Cum au risipit aceste figuri regale banii Palatului, iar unele au ajuns la sapă de lemn
Sindicaliștii din educație anunță proteste masive în prima zi de școală: „Nu suntem în stradă pentru salarii mai mari, ci pentru condiții mai bune”
Horoscop bilunar 29 august – 11 septembrie 2025. Cum ne influențează Soarele în Fecioară și Luna Plină în Pești
Muncitor străin, bătut cu parul până la comă de un român din Cluj. Incidentul a avut loc în aceeași zi cu cel din Capitală
Prințesa neglijată din Dubai s-a logodit cu un rapper celebru, după ce i-a cerut soțului divorțul pe Instagram
Horoscop septembrie 2025. Fecioarele au noroc pe toate planurile, iar Vărsătorii schimbă locul de muncă și încep o nouă relație de dragoste
Ce spune cu adevărat ziua ta de naștere despre tine, potrivit științei
Fenomenul jineteras: Sexul în Cuba lui Fidel Castro
Theo Rose a dat din casă! Ce face Anghel Damian când rămâne singur cu băiețelul lor, Sasha Ioan? Câți copii își mai doresc cei doi?! „Parcă tot un băiețel…”
Mihaela Rădulescu, prima vizită în România după moartea lui Felix. Alături de cine a fost surprinsă și ce detaliu a atras atenția tuturor
Homosexualitatea și desfrâul din Biserica Română. Schimb de mesaje halucinant între un preot protosinghel și un tânăr + filmări în care bea vodcă și dansează pe manele. Dans din buric și în lăcașul sfânt: „Așa, iubirea mea” VIDEO