Sorin Oprescu, după ce a vizitat două şcoli incluse în programul de reabilitare BEI: „Elevii din 100 de şcoli vor învăţa în unităţi moderne“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aşa arată noua sală de festivităţi FOTO PMB

Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a verificat, duminică, lucrările la două dintre unităţile de învăţământ cuprinse în programul „Reabilitarea Infrastructurii Educaţionale din Bucureşti”, care vizeaza 100 de scoli.

Edilul-sef a vizitat astăzi Şcoala nr. 311, singura unitate de învăţământ din programul BEI care va avea şi un bazin de înot.

„Anul acesta vom finaliza acest program, ceea ce înseamnă că elevii din o sută de şcoli din Bucureşti vor învăţa în unităţi de învăţământ moderne. În primul rând, aceste şcoli au fost consolidate, reabilitate şi modernizate, au laboratoare de specialitate dotate cu echipamente moderne, cabinete, săli de sport şi mobilier de ultimă generaţie”, a declarat Oprescu.

Bazinul de înot al Şcolii nr. 311 este realizat în proporţie de 85%, având o lungime de 25 de metri şi o lăţime de 12 metri, în timp ce adâncimea bazinului este de 1,5 metri, ajungând în unele locuri până la 1,9 metri

Conceptul arhitectural al bazinului include, alături de spaţiile funcţionale adiacente oglinzii de apă, balcoane ce permit părinţilor, profesorilor sau spectatorilor să urmărească  antrenamentele  sau concursurile de înot.

„Bazinul este dotat cu aer condiţionat şi încălzire proprie precum şi cu suprafeţe vitrate mari, care permit iluminarea naturală“, se precizează într-un comunicat de presă trimis de municipalitate.

Şcoala nr. 206 are sală nouă de festivităţi

De asemenea, Sorin Oprescu a vizitat şi Şcoala nr. 206, care a fost consolidată şi reabilitată. Aici s-a construit o nouă sală de festivităţi cu o capacitate de 450 de locuri. 

Lucrările efectuate la cele doua scoli au vizat consolidarea structurii de rezistenţă a clădirilor, refacerea acoperişului, a instalaţiilor, a tâmplăriei interioare şi exterioare, a branşamentelor, termoizolarea clădirilor pentru reducerea consumurilor energetice şi a costurilor de întreţinere a şcolii, reţele noi de date-voce, instalaţii de avertizare incendiu şi antiefracţie.

Totodată, unităţile de învăţământ au fost dotate cu mobilier şi echipamente IT.

Pe aceeaşi temă:

Sorin Oprescu, vizită la două şcoli incluse în programul BEI de Reabilitare a Infrastructurii Educaţionale din Bucureşti

Oprescu: „Plănuim să demarăm un program de reabilitare pentru 60 de grădiniţe“

Mai multe pentru tine:
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online