SERIAL FOTOGALERIE Metroul împlineşte 33 de ani. Episodul 5: De ce este Piaţa Romană o staţie unică

Staţiile de metrou din Capitală nu seamănă una cu alta pentru că au fost concepute de mai mulţi arhitecţi. Dar staţia Piaţa Romană nu arată aşa pentru că a fost schilodită de vreun arhitect, ci chiar de tovarăşa Elena Ceauşescu.

Staţia Piaţa Romană are poate cea mai zbuciumată istorie dintre toate cele 51 de staţii din reţeaua bucureşteană. Deşi în planurile iniţiale concepute de ingineri, între staţiile Piaţa Victoriei şi Universitate, era prevăzută o staţie şi la Piaţa Romană, tovarăşa Elena Ceauşescu a fost cea care s-a opus. Octavian Udrişte, fost director al Metrorex, povesteşte cum Elena Ceauşescu le-a pus beţe în roate inginerilor. „La şedinţa la care s-a făcut prezentarea proiectului, ea a întrebat de ce trebuie staţie la Romană, ce obiective industriale avem. Ea avea fixul ăsta: trebuie să legăm obiectivele industriale de cartierele de muncitori. Generalul Petre Constantinescu, directorul Întreprinderii Metroul Bucureşti, zice:

- Academia de Studii Academice...
La care doamna a urlat:
- Ce, studenţii?! Au făcut burtă, să meargă pe jos!
- Am înţeles!, a bătut generalul din călcâie.

Şi asta n-ar fi fost nimic, dar le-a fi fost frică de Securitate. Când au turnat pereţii mulaţi, au ezitat să includă şi peroanele, măcar să-i foreze, că tot era şantier acolo. Dar s-au ferit, le-a fost frică şi au realizat caseta ca pentru două linii şi atât. Fără peroane”, îşi aminteşte Octavian Udrişte.

Cotoroanţa: „Lasă, nu acuma!”

Distanţă la fel de mare era şi în cazul staţiilor Armata Poporului şi Păcii, după cum şi între Pieptănari (Eroii Revoluţiei) şi Piaţa Sudului erau peste doi kilometri.

În cazul majorităţii metrourilor din lume, distanţa medie dintre staţii este de 700-800 de metri, astfel încât să se poată ajunge la o staţie de metrou în cel mult cinci minute. 

„La inaugurarea magistralei 2, 24 octombrie 1987, am plecat de la Pipera, şi când plecam din staţia Piaţa Victoriei am zis:

- Urmează Universitate (am spus eu nu ştiu ce nume de arhitect), distanţă 2 kilometri şi 500 de metri. Am subliniat 2 kilometri şi 500 de metri. Am ajuns în staţie, populaţia ovaţiona.

- Urmează staţia Unirii 2, ultima staţie a călătoriei noastre. Distanţă: circa 1.000 de metri, spun eu, din nou, la plecarea trenului din staţie.

Cotoroanţa, care stătea pe un taburet în spatele mecanicului, zice:

- Prea aproape!
- Aveţi dreptate, zic eu, este o distanţă mai mică decât cei doi kilometri jumătate de la Victoriei până la Universitate, dar noi avem interesul să ne plasăm staţiile în puncte aglomerate, în vad de populaţie ca să intre cât mai mulţi călători, să avem venituri mai mari şi să reducem efortul statului pentru subvenţii.
- Aha!, zice ea.

Profit de ocazie şi cer permisiunea să raportez. Şi se permite să raportez, astfel că am continuat:

- Cetăţenii din zona Brâncoveanu – Olteniţa ne roagă să punem în exploatare staţia Brâncoveanu, care este construită, numai accesul nu-i făcut, pentru că distanţa dintre Pieptănari şi Sudului este de 2 kilometri şi 400, îi zic lui.

Ea a tras un răcnet:
- Lasă, nu acuma!
- Vă rog să mă iertaţi, să trăiţi, am înţeles, ce era să zic.

Şi am ajuns în staţie. S-au deschis uşile şi ei coboară. Ministrul meu, Pavel Aron, vine la mine:
- Ce-ai zis, mă, de a ţipat aşa?
-  I-am spus de Brâncoveanu.
- Băi, tu eşti nebun?
- Nu-s nebun, dom’le, dar trebuie să-i spună cineva. E făcut, avem personal acolo, lucrează impiegat, avem staţie, numai accesul nu-i făcut.

Cobor pe peron şi mă abordează primarul general, Olteanu.
- Ce i-ai spus, mă, de a strigat aşa?, şi i-am povestit ce am spus.
- Bă, bine ai făcut!

Deci unul m-a făcut nebun, dar nu cu răutate, şi altul m-a apreciat.
- Bă, bine ai făcut, că şi eu i-am spus de vreo două ori. M-a plesnit, dar să ştii că bagă la cap. N-o să treacă multă vreme şi-o să vezi că o să primim dispoziţie să facem staţia.
Şi aşa a fost”, ilustrează, plin de savoare, fostul director al Metrorex, ziua inaugurării actualei magistrale 2: segmentul Pipera-Piaţa Unirii 2.

„Câte-o gaură pentru fiecare parte”

N-a trecut multă vreme şi inginerii de la metrou au primit dispoziţie să facă şi staţia Piaţa Romană (4 martie 1988). Din cauza acelor pereţi mulaţi turnaţi prea aproape, staţia Piaţa Romană este unică în lume, în opinia inginerului Udrişte, cu peroanele în afară. Practic, peronul are doar 60 de centimetri.

Pe lângă faptul că staţia are pereţii mulaţi atât de aproapiaţi şi peroanele exterioare, discuţie mare a fost câte găuri să se dea în acest perete pentru a permite accesul călătorilor. „Tovarăşul a zis că se dea numai o gaură pe fiecare parte. Deci, noi avem şase vagoane, fiecare vagon are patru uşi şi n-aveam burduf de trecere de-a lungul trenului.

- Cum dom’le numai o gaură?”, întreb eu pe Ion Dincă, vice prim-ministru.
- Lasă tovarăsu’, că facem noi!

Încercau să-l convingă pe Ceauşescu şi el a zis:
- Atunci numai una pe fiecare vagon.

În sfârşit, s-a ajuns la un compromis şi s-au făcut două. Acesta este cel mai mare păcat din istoria metroului, că s-a amestecat în detalii. N-a lăsat conceptul cu un program”, conchide cu regret Octavian Udrişte. 

Mâine, adevarul.ro vă va prezenta povestea staţiei îngropate de la Gara de Nord.