Sediul Primăriei Capitalei, „în aer“. Firma care încasează 2,9 milioane de euro pe an de la municipalitate a intrat în insolvenţă şi „nu mai emite facturi“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Războiul dintre Primăria Capitalei şi firma Apatel Properties, care încasează lunar de la municipalitate chiria pentru sediul din Splaiul Independenţei, ia amploare, după ce primarul general al municipiului Bucureşti, Sorin Oprescu, a declarat că societatea „nu mai eliberează facturi“, pentru că a intrat în procedura de insolvenţă.

Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a cerut intoducerea pe ordinea de zi suplimentară a şedinţei Consiliului General de marţi, 30 septembrie, unui proiect de hotărâre care prevedea prelungirea pe încă şase luni a contractului care vizează închirierea actualului sediu în care funcţionează municipalitatea, cel aflat pe Splaiul Independenţei. Deşi proiectul a fost votat de 30 de consilieri, nu se ştie încă dacă acesta a fost sau nu aprobat, urmând ca Direcţia juridică să se pronunţe, deoarece consilierii generali nu au putut spune dacă proiectul trebuie aprobat cu două treimi sau cu majoritate simplă.

Bătălia se dă în instanţă

Edilul-şef susţine că firma care deţine clădirea din Splaiul Independenţei a intrat în insolvenţă în urmă cu şase luni, iar în acest moment Primăria Generală se luptă în instanţă pentru a-şi obţine drepturile despre care Sorin Oprescu spune că sunt trecute în contractual iniţial.

„Există o clauză în contract, numărul 8, unde scrie clar că toate sumele cheltuite fac parte din cumpărarea clădirii. Ştia cineva acum cinci ani de zile că urmează ca firma să intre în insolvenţă? Ştia cineva că firma nu mai taie facturi“, a ţinut Sorin Oprescu să precizeze marţi, la şedinţa de consiliu.

Pe de altă parte, liderul consilierilor PDL, Silviu Văduva, susţine că încă din 2009, atunci când a fost semnat contractul de închiriere pentru imobilul de 14 etaje, lucrurile nu au fost făcute aşa cum trebuia, motiv pentru care Primăria Generală riscă să nu rămână cu clădirea pentru care ar fi plătit până în acest moment circa 2,9 milioane de euro anual, potrivit contractului. „Problema este că până acum, Primăria a plătit din bugetul local pentru chirie mai mult decât face întreaga clădire“, a ţinut să precizeze Văduva.

Actualul sediu al Primăriei Generale se află pe Splaiul Independenţei FOTO Arhivă

De la o firmă la alta

Într-o primă fază, proprietarul clădirii a fost firma SC Iliotomi Grup SRL, dar din anul 2010 aceasta a vândut imobilul către Apatel Properties, companie care deţine şi în acest moment clădirea de pe Splaiul Independenţei.  Şi acest lucru este contestat de unii consilieri generali din PDL care susţin că tot acest proces pare „destul de dubios“.

Ce se întâmplă cu vechiul sediu?

În urmă cu ani buni, Sorin Oprescu anunţa că sediul în care funcţiona municipalitatea are nevoie de reabilitare, întrucât construcţia era una veche care nu se bucurase de lucrări de consolidare şi modernizare. Astfel, Primăria Generală care funcţiona în clădirea situată pe Bulevradul Regina Elisabeta s-a mutat în sediul de pe Splaiul Independenţei, cel care a devenit acum motiv de război între firma care îl deţine, Apatel Properties, şi Primăria Municipiului Bucureşti. 

Lucrările de consolidare la vechiul sediu al Primăriei Capitalei au ajuns pe ultima sută de metri FOTO Arhivă

În ceea ce priveşte vechiul sediu al Primăriei Capitalei, situat pe bulevardul Regina Elisabeta, primarul general a declarat că lucrările au ajuns pe ultima sută de metri, în acest moment lucrându-se la finisaje şi acoperiş. „În şase, şapte luni cred că putem să ne mutăm în linişte. Aici (n.r. sediul de pe Splaiul Independenţei) vreau să adunăm toate serviciile de utilităţi publice“, a mai spus Sorin Oprescu.

Pentru consolidarea imobilului s-a ales metoda izolării antiseismice a bazei clădirii, păstrându-se, totodată, configuraţia arhitecturală iniţială, fără a se schimba dimensiunile elementelor structurale.

Concret, în cazul unui cutremur puternic, clădirea va rămâne în picioare cu ajutorul celor 36 de amortizori antiseismici şi a celor 262 de izolatori. Vechiul sediu al Primăriei Generale ar putea rezista unui cutremur cu magnitudinea de peste 9 grade Richter.

Mai multe pentru tine:
Pensia pe care o primește Carmen Tănase de la stat, după patru decenii de muncă: „Am două cum ar veni”
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Cum se simte Nick Rădoi după șase operații?! „Mai am încă șase luni chimioterapie” Ce tratamente minune face milionarul în Mexic? „Doctorii din America nu sunt de acord”
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat