Sectorul 1 vrea să preia administrarea Șoselei Nordului și Străzii Elena Văcărescu pentru construirea unui pasaj

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consiliul Local al Sectorului 1 a aprobat miercuri o hotărâre prin care solicită Consiliului General al Capitalei transmiterea în administrare a Şoselei Nordului şi a Străzii Elena Văcărescu.

Primaria Sectorului 1 / Foto: Facebook

Autoritatea locală dorește să realizeze un pasaj suprateran pentru închiderea inelului median de circulaţie. În prezent, cele două artere se află în administrarea Consiliului General al Capitalei, prin Administraţia Străzilor.

„Cele două artere de circulaţie se află într-o zonă aflată în plină dezvoltare din punct de vedere al edificării de noi construcţii (birouri şi locuinţe), astfel încât presiunea generată de tranzitarea acestor două artere de circulaţie este din ce în ce mai mare. Astfel, având în vedere faptul că se înregistrează deseori valori extrem de crescute ale traficului pe cele două artere de circulaţie, ceea ce conduce la un risc major de producere a accidentelor rutiere, Sectorul 1 al Municipiului Bucureşti îşi propune implementarea unui proiect de investiţii în vederea creşterii mobilităţii urbane şi a fluidizării traficului auto prin realizarea Pasajului suprateran ce va lega Şoseaua Nordului cu Strada Elena Văcărescu, prevăzut în PUZ – închidere inel median de circulaţie, aprobat prin HCGM nr 294 din 28/11/2013”, se explică în referatul de aprobare, potrivit Agerpres.

Pasajul face parte din inelul median de circulaţie în zona de Nord a Capitalei şi presupune amenajarea carosabilului de circulaţie, trotuare, iluminat public, precum şi devierea/relocarea reţelelor de utilităţi.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima