Se deschid încă trei centre de vaccinare drive-thru în Capitală. De când ar putea să se redeschidă şcolile pentru toţi elevii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Prefectul Capitalei a menţionat că nu vor fi luate deocamdată măsuri suplimentare, ci doar va fi obligatorie purtarea măştilor în jurul şcolilor Foto Inquam Photos / Octav Ganea

Alte trei centre de vaccinare împotriva COVID-19 de tip drive-thru vor fi deschise în următoarele zile, a anunţat luni, prefectul Capitalei, Alin Stoica. Totodată a precizat că şcolile ar putea să se redeschidă de miercuri pentru toţi elevii din Bucureşti, dacă rata de infectare cu COVID-19 la mia de locuitori rămâne marţi pe un trend descendent.

Prefectul Capitalei a participat luni, alături de primarul sectorului 6 Ciprian Ciucu, la inaugurarea celui de-al doilea centru de vaccinare de tip drive-thru din Sector, în parcarea Plaza România.

"E al doilea drive-thru care este deschis, într-un interval de timp destul de scurt. Am beneficiat de sprijin şi din zona privată şi din partea instituţiilor statului, avem Anchor, care ne-a ajutat nu doar aici, dar şi pentru Sectorul 3. Şi acolo se va deschide un drive-thru şi le mulţumesc din nou marilor comercianţi, cel puţin în zona asta, Jandarmeriei, care ne ajută şi ei cu corturi şi cu alte instrumente", a spus Alin Stoica,  într-un clip video postat pe pagina de Facebook al Alianţei USR-PLUS

Totodată a anunţat că există inţiative de genul acesta şi în alte locaţii.

"Mall Vitan e o locaţie, Cora Pantelimon e o locaţie şi poimâine se va deschide la Metro Metalurgiei în Sectorul 4", a precizat Stoica. 

Întrebat care dacă avem vreun sector care conduce în ce priveşte numărul de vaccinări, Stoica a menţionat că „nu facem clasamente pe sectoare”, dar, în ce priveşte ritmul vaccinării a afirmat că am avut o mică încetinire în acest weekend, însă speră că îşi va reveni „prin aceste centre drive-through”.

Pe de altă parte, întrebat dacă se redeschid şcolile, el a afirmat că şcolile ar putea să se redeschidă de miercuri pentru toţi elevii din Bucureşti, dacă rata de infectare cu COVID-19 la mia de locuitori rămâne marţi pe un trend descendent. 

„Da, este foarte probabil să de redeschidă. Astăzi am avut incidenţa 0,94 şi probabil că va scădea şi mâine. Aşteptăm să vedem şi mâine că incidenţa e pe trend descendent în continuare. Avem legătura cu DSP-ul şi cu Inspectoratul Şcolar. (...) Dacă rămâne sub 1 la mie şi în trend descendent, atunci de miercuri ar putea să se deschidă şcolile pentru toţi elevii”, a precizat prefectul Capitalei.

Totodată el a menţionat că nu vor fi luate deocamdată măsuri suplimentare, ci doar va fi obligatorie purtarea măştilor în jurul şcolilor. 

Mai multe pentru tine:
Nu-l iartă nici după moarte?! Mariana Moculescu refuză să meargă la înmormântarea fostului soț! Unde și când va fi înmormântat maestrul?
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Fashion Days Black Friday 2025 – ultimele ore de reduceri de până la 90%. Transformă-ți outfitul în cel mai spectaculos mod, cu opere de artă
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală
Gestul șocant al Marianei Moculescu față de Horia Moculescu, chiar când acesta se afla pe patul de moarte: „Solicit să fie interzis!”
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
„M-a lovit atât de puternic”! Celebra vedetă face dezvăluiri cutremurătoare la 53 de ani
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%