Scumpirea biletului Metrorex, peste circa două săptămâni. Ministerul: proiectul va intra în Comisia de Consultare Publică săptămâna viitoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Scumpirea călătoriei cu metroul se va face peste circa două săptămâni FOTO Adevărul

Cei peste 600.000 de oameni care folosesc zilnic metroul vor plăti mai mult cu până la 33% din preţul actual al călătoriei peste circa două săptămâni. Vineri, 8 noiembrie, a expirat termenul până la care cetăţenii puteau aduce propuneri şi sugestii la proiectul făcut la ordinul ministrului Transporturilor, Ramona Mănescu, şi publicat pe site-ul instituţiei.

Proiectul de scumpire a călătoriei cu metroul bucureştean cu până la 33% din costul actual s-a aflat la dispoziţia propunerilor cetăţenilor până vineri, 8 noiembrie. Conform procedurii, ordinul ministrului Ramona Mănescu va intra în Comisia de Dialog Social din cadrul Ministerului săptămâna viitoare, iar la trei zile după publicarea în Monitorul Oficial, scumpirea va intra în vigoare.

În fapt, este vorba de o distanţă de circa două săptămâni până când scumpirea, care va afecta buzunarele a peste 600.000 de oameni ce folosesc acest serviciu de transport zilnic, va intra efectiv în vigoare.

„Proiectul s-a aflat în dezbaterea publică de pe site-ul Ministerului până astăzi. Conform procedurii, următorul pas este să intre în Comisia de Dialog Social, cândva săptămâna viitoare. Apoi, dacă nu va suferi modificări sau dacă nu va fi anulat, va fi publicat în Monitorul Oficial“, a declarat Teodora Trandafir, purtătorul de cuvânt al Ministerului Transporturilor, pentru adevarul.ro.

Practic, dacă proiectul de ordin al ministrului Transporturilor, Ramona Mănescu va fi publicat la sfârşitul săptămânii viitoare sau la începutul celeilalte, asta înseamnă că peste două săptămâni va intra în vigoare scumpirea călătoriei.

Scumpiri masive pentru bucureşteni

Tarifele pentru călătoria cu metroul se vor scumpi cu 25%-33%, preţul cartelei pentru două călătorii urmând să crească de la 4 la 5 lei, a celei cu 10 călătorii de la 15 lei la 20 lei. Pentru un abonament lunar cu 62 de călătorii pasagerii vor scoate din buzunar 65 lei, de la 50 lei în prezent.

Explicaţia Metrorex a venit la scurt timp după ştirea a ajuns în spaţiul public. Potrivit unui comunicat de presă emis de societatea de transport public, majorarea tarifelor va conduce la o creştere lunară a veniturilor în valoare de circa 5 milioane de lei, care va contribui la acoperirea cheltuielilor necesare asigurării serviciului de transport public cu metroul.

Regia a specificat că raportul dintre subvenţia necesară pentru acoperirea cheltuielilor de întreţinere şi reparaţii la instalaţiile din metrou şi la materialul rulant şi subvenţia alocată depăşeşte 137%, având un deficit de finanţare de circa 54 milioane de lei.

Pe aceeaşi temă:

UPDATE Ultima zvâcnire a Ministerului Transporturilor la Metrorex:  scumpeşte cartela de metrou. O călătorie va costa cu 25-30% mai mult

Legea Descentralizării finalizează trecerea metroului la Capitală. Ce schimbări vor fi şi de când vor intra în vigoare

Mai multe pentru tine:
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei
Un urs de mari dimensiuni a ajuns de 1 Decembrie în parcarea mall-ului Coresi din Brașov. Ce au făcut jandarmii când au ajuns la fața locului
Cele mai frumoase imagini de la parada de 1 Decembrie din București. Nicușor Dan, baie de mulțime la finalul ceremoniilor
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Care au fost ultimele cuvinte ale celebrului criminal în serie, Ion Râmaru. „Vampirul din Bucureşti” i-a uimit pe cei care l-au executat
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Ghidul complet al iernii pe pârtie: cele mai bune haine și accesorii pentru întreaga familie ca să vă bucurați de schi și săniuș fără griji