Şcolile închise ieri în Bucureşti, din cauza avariilor RADET, reîncep cursurile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şcolile din sectorul 2, care au avut ieri cursurile suspendate, din cauză că nu au avut căldură, astăzi şi-au deschis porţile, a declarat pentru Adevărul purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti (IŞMB), Ştefania Manea. Oficialul a declarat că problemele au fost remediate şi elevii au început cursurile.

Reamintim că cele trei şcoli care, ieri, au fost închise din cauza unor avarii şi reparaţii RADET sunt: Colegiul “Emil Racoviţă”, Colegiul “Iulia Hasdeu” şi Şcoala gimnazială Nr. 85.

Celelalte două, Şcoala gimnazială Nr. 190, respectiv Şcoala Nr. 56, au avut programul prescurtat până la ora 15.00.