Scandal la externarea lui Adrian Năstase de la Spitalul Floreasca, întârziată de xerox timp de două ore

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Personalul Spitalului de Urgenţă Floreasca a copiat dosarele medicale ale lui Adrian Năstase timp de două ore, înainte de a-l externa. Fostul ministru a fost mutat, ulterior, de la Floreasca la spitalul Penitenciarului Rahova.

Pacientul Adrian Năstase nu a putut fi externat înainte de a i se copia toate documentele medicale, procedură care a durat nu mai puţin de două ore.

Este vorba despre trei dosare medicale, cel de la secţia de Terapie Intensivă, cel de la Cardiologie, iar al treilea dosar a fost întocmit de seţia de Chirurgie, a explicat managerul spitalului, Radu Macovei, reporterilor RTV.

"Trebuie trase la xerox foile de observaţie, foile medicale, am tras două ore la xerox, de aceea au fost gata la ora 21.00. E o tâmpenie ce mă întrebaţi", a replicat acesta reporterilor.

"Consider că trebuie să vorbesc cu Consiliul Medical, să nu mai primim noi aceste cazuri", a încheiat el, refuzând să răspundă la întrebări suplimentare.

Urmăreşte-ne şi pe FACEBOOK ca să fii la curent cu tot ce mişcă în Bucureşti

Mai multe pentru tine:
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie