Scandal la CAS: Zeci de asigurați protestează pentru că nu li se eliberează actele în timp util

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zeci de persoane protestează la Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Bucureşti, nemulţumite că aşteaptă de câteva ore să obţină documente care să le ateste calitatea de asigurat. Oamenii spun că au nevoie urgent de acte. 

Eliberarea documentelor este îngreunată de unele probleme care au apărut de luni în Sistemul Informatic Unic Integrat. Asiguraţii sunt nemulţumiţi de faptul că au de aşteptat mai multe ore pentru obţinerea unor documente, în condiţiile în care ar fi avut nevoie urgentă de acestea pentru a merge la medic sau unii chiar pentru a se interna în spital.

Purtătorul de cuvânt al Casei de Asigurări de Sănătate Bucureşti, Cristina Călinoiu, a declarat că de luni a apărut "o problemă tehnică cu plata serverului central".
"De luni a apărut o problemă tehnică la plata serverului central, din acest motiv operaţiile ar fi fost dirijate pe alte două servere, viteza de operare fiind mai mică, după cum ne-au explicat informaticienii de la Casa de Asigurări de Sănătate", a spus Cristina Călinoiu.

Ea a precizat că din acest moment sistemul funcţionează cu întreruperi şi chiar dacă numărul celor care vin să solicite adeverinţe nu este mai mare, oamenii au mai mult de aşteptat din cauza faptului că sistemul se blochează de câteva ori pe zi.

"Sistemul funcţionează cu întreruperi. În această perioadă se fac raportări de servicii medicale ale furnizorilor care se află în contract cu Casa de Asigurări de Sănătate Bucureşti, iar aceştia sunt cam 2.000. Adică raportările se fac în intervalul 1-25 august. Tot în această perioadă se fac raportări pe prescripţia electronică, până în jur de 18 august, şi în acelaşi timp se transferă baze de date către ANAF", a explicat Cristina Călinoiu.

Purtătorul de cuvânt al CAS Bucureşti a mai spus că toate aceste operaţii se fac prin SIUI şi din acest motiv asiguraţii sunt nemulţumiţi, fac scandal, răzbunându-se pe oamenii de la ghişee.

"Nu putem veni şi pentru adeverinţă să stăm o zi întreagă. Sunt bolnav, trebuie să ajung la medic, dar nu pot fără această adeverinţă", a declarat unul dintre asiguraţii, care spune că aşteaptă de la ora 8.00 să-şi ridice adeverinţa.

La fel de nemulţumiţi sunt şi ceilalţi câţiva zeci de oameni care aşteaptă de dimineaţă pentru acelaşi lucru. Probleme au fost şi în zilele de luni şi marţi, iar reprezentanţii Casei de Asigurări de Sănătate Bucureşti aşteaptă ca acestea să fie rezolvate.

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026