Şase persoane au fost rănite, după ce microbuzul în care se aflau a intrat într-o casă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Şase persoane au fost transportate la spitale din Bucureşti FOTO Arhiva Adevărul

Un microbuz în care se aflau 18 călători a intrat joi noapte într-o casă din satul ilfovean Căciulaţi, comuna Moara Vlăsiei, şase persoane fiind transportate la spitale din Capitală, cu fracturi ale membrelor şi traumatisme craniene.

Purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov (SABI), Alis Grasu, a declarat pentru Mediafax că în urma accidentului au fost rănite şase persoane, acestea fiind transportate la Spitalul de Urgenţă Floreasca, la Spitalul Elias şi la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti.

Doctorul Alis Grasu a precizat că, potrivit primelor investigaţii, cele şase persoane au suferit fracturi ale membrelor şi traumatisme craniene, cel mai grav rănit având fractură de femur. 

Persoanele rănite au fost transportate la spitalele din Capitală cu cinci ambulanţe ale SABI şi cu o ambulanţă SMURD. 

Mai multe pentru tine:
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei
O tânără prezentatoare a murit la nici 30 de ani
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Cât costă șuba ciobănească îmbrăcată de Diana Șoșoacă de 1 Decembrie? Verdictul dur al stiliștilor: „Se poartă numai la stână!” Moda e lansată, de fapt, de Gigi Becali
Ghidul complet al iernii pe pârtie: cele mai bune haine și accesorii pentru întreaga familie ca să vă bucurați de schi și săniuș fără griji
Prețurile au sărit în aer la Târgurile de Crăciun din Capitală! Cât au ajuns să coste vinul fiert, sărmăluțele și fasolea cu ciolan?! Vizitatorii au rămas uluiți!