Românii au votat pe site-ul Adevărul pe care personalitate feminină doresc să o vadă pe o bancnotă! Află rezultatul votului!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ana Aslan, Ecaterina Teodoroiu sau Regina Maria sunt doar câteva dintre personalităţile României propuse în sondajul pentru alegerea primului chip feminin de pe o bancnotă românească.

Aproape 1.000 de persoane au participat la sondajul de pe site-ul Adevărul, iar personalitatea aleasă de cele mai multe persoane (57,06 %) este Regina Maria. Pe locul al doilea se află Ecaterina Teodoroiu (peste 27 %), urmată de Ana Aslan, Sofia Ionescu, Haricleea Darclee şi Alexandrina Cantacuzino.

Iniţiativa aparţine TBWA\Bucureşti, Fundaţia Centrul Parteneriat pentru Egalitate şi ActiveWatch - Agenţia de Monitorizare a Presei, având titlul "ALTFEM - Semnează petiţia pentru prima personalitate feminină pe o bancnotă românească", potrivit Agerpres. Campania are două etape. În prima etapă organizatorii doresc să strângă peste 50.000 de semnături de susţinere, după care lista va fi trimisă Băncii Naţionale a României. În etapa a doua va fi aleasă personalitatea feminină care urmează să apară pe viitoarea bancnotă emisă de BNR.

Propunerile

ALTFEM propune o listă cu 12 personalităţi feminine care au marcat istoria şi cultura din România: Regina Maria, Ana Aslan (medic), Ştefania Mărăcineanu (fizician), Sofia Ionescu (prima femeie neurochirurg din lume), Ana Ipătescu (rol important în Revoluţia de la 1848), Haricleea Hartulari-Darclee (soprană), Alexandrina Cantacuzino (lideră a mişcării feministe româneşti), Aurora Gruescu (prima femeie inginer silvicultor din lume), Elisa Leonida Zamfirescu (prima femeie inginer din Europa), Cecilia Cuţescu-Storck (prima femeie profesor universitar în învăţământul de artă din Europa), Sarmiza Bilcescu-Alimănişteanu (prima femeie doctor în drept din lume), Ecaterina Teodoroiu (eroină în primul război mondial).

Alegerea celor 12 personalităţi a fost realizată de echipa proiectului pe criterii de notabilitate şi relevanţă la nivel naţional şi internaţional.

Mai multe pentru tine:
Horoscop săptămâna 20-26 februarie. Patru zodii au noroc pe toate planurile, iar un nativ primește vești mari la locul de muncă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
De câtă carne ai nevoie pentru 100 de sarmale. Secretul gospodinelor pentru o mâncare delicioasă
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”