Restricţii de trafic în centrul Capitalei pentru pelerinajul de Florii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mai multe restricţii de trafic vor fi instituite sâmbătă în Bucureşti în contextul desfăşurării pelerinajului de Florii.

Pelerinaj de Florii in Bucuresti 16 aprilie 2022 FOTO Inquam Photos / Ilona Andrei

Mitropolia Munteniei şi Dobrogei - Arhiepiscopia Bucureştilor va organiza sâmbătă după-amiaza o procesiune religioasă cu prilejul sărbătoririi Floriilor pe traseul: Mănăstirea Radu Vodă (plecare la ora 16,15) - bd. Mărăşeşti - bd. Dimitrie Cantemir - str. Bibescu Vodă - Calea Şerban Vodă - Catedrala Metropolitană Sf. Spiridon Nou (sosire la ora 16,45 - plecare la ora 17,00) - str. Principatelor Unite - str. Ienăchiţă Văcărescu - str. Sf. Ecaterina - Paraclisul Universitar Sf. Ecaterina (sosire la ora 17,15 - plecare la ora 17,30) - str. Bibescu Vodă - Colina Bucuriei - Catedrala Patriarhală (sosire la ora 17,45). Între orele 15,30 - 18,30 va avea loc slujba de la Catedrala Patriarhală.

Potrivit unui comunicat al Brigăzii Rutiere a Capitalei, transmis joi AGERPRES, deplasarea participanţilor se va face pe partea carosabilă, ocazie cu care traficul rutier se va restricţiona pe traseul menţionat astfel:

* str. Radu Vodă, închidere totală de la bd. Mărăşeşti;* bd. Mărăşeşti, închidere totală între bd. Dimitrie Cantemir şi Pod Mărăşeşti;

* bd. Dimitrie Cantemir, închidere totală între bd. Mărăşeşti şi str. Bibescu Vodă, pe sensul de mers către Pasajul Unirii;

* str. Bibescu Vodă, Calea Şerban Vodă, str. Principatele Unite, str. Ienăchiţă Văcărescu, str. Sf. Ecaterina - închidere totală.Poliţiştii recomandă ca rută ocolitoare: Splaiul Unirii - bd. Mircea Vodă - bd. Unirii.

Brigada Rutieră a Capitalei solicită conducătorilor de autovehicule să nu oprească ori să staţioneze decât în locurile special amenajate, să respecte semnalele, indicaţiile şi dispoziţiile poliţiştilor rutieri, să îşi păstreze calmul şi să nu claxoneze abuziv în cazul în care se află în zone aglomerate, să evite să circule, pe cât posibil, în perimetrul adiacent locului de desfăşurare a evenimentului, să reducă viteza atunci când trec pe lângă grupurile de credincioşi şi să evite pe timpul deplasării manifestările de natură a pune în pericol siguranţa lor, dar şi a celorlalţi participanţi la trafic.

Pietonilor le este recomandat să circule doar pe trotuare, traversarea străzii să o realizeze doar prin locurile special amenajate şi la culoarea verde a semaforului electric, după ce s-au asigurat temeinic, iar conducătorii de vehicule le-au înţeles intenţia de a traversa.   

Mai multe pentru tine:
Care au fost ultimele cuvinte ale celebrului criminal în serie, Ion Râmaru. „Vampirul din Bucureşti” i-a uimit pe cei care l-au executat
Un urs de mari dimensiuni a ajuns de 1 Decembrie în parcarea mall-ului Coresi din Brașov. Ce au făcut jandarmii când au ajuns la fața locului
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Ghidul complet al iernii pe pârtie: cele mai bune haine și accesorii pentru întreaga familie ca să vă bucurați de schi și săniuș fără griji
Cele mai frumoase imagini de la parada de 1 Decembrie din București. Nicușor Dan, baie de mulțime la finalul ceremoniilor
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului