REPORTAJ S-a redeschis Hanul lui Manuc

Străinii se fotografiază la intrarea localului, iar gurmanzii nu rezistă mirosului puternic de mici şi se opresc pentru o gustare. Imaginea celebră a hanului de la 1841, în care apăreau căruţele cu coviltir ale negustorilor, este înlocuită astăzi de mese din lemn cu umbreluţe şi grătare cu mici.

Singurul caravanserai din sud-estul Europei, aşezat pe strada Franceză 62-64, a fost redeschis în această vară. Priveliştea este dezolantă dacă vii dinspre strada Covaci. Trebuie să traversezi o stradă veşnic în lucru, prin noroiul format la ultimele ploi, şi poate ai noroc să nu-ţi rupi picioarele şi să nu-ţi murdăreşti îmbrăcămintea în zloată. De după escavatoare, se vede curtea hanului de altădată, acum animată de  grupuri de străini, clienţi fideli.

Cu balcoanele garnisite cu flori, curtea interioară a hanului îi primeşte pe muşterii cu grătar şi muzică de Beethoven sau Chaplin. Te-ai aştepta ca lăutarii să-ţi cânte la ureche „săltăreţe“, ca să meargă vinul mai uşor, dar atmosfera este de secol XXI acum, cu doamne şi domnişoare moderne, cu machiaj strident şi rochii decoltate, amatoare de fasole cu ciolan, cu domni cu pretenţii: berea să fie cât mai rece şi cât mai multă.

Dacă nimereşti la o masă în soare, nu dispera, sistemul de răcorire cu perdea de apă îşi face datoria. Chelnerii stau cu ochii pe meseni tot timpul şi parcă aşteaptă din clipă în clipă un semn. „Să vă mai servesc cu ceva?“, vine replica. Nici n-ai lăsat din mâini cuţitul şi furculiţa, că eşti imediat „eliberat“. Din jumătate în jumătate de oră ţi se cere meniul. Fata care se plimbă printre mese are un teanc de meniuri în braţe, dar se pare că nu-i ajung, îl vrea şi pe al tău.

Meniu 

Reţetele tradiţionale nu abundă şi te-ai aştepta să poţi face chefuri nebune cu mâncare şi băutură boiereşti. Nu ai prea multe de ales: mămăliguţă cu smântână şi brânză – 12 de lei,  salată de vinete cu ardei copt – 12 lei, ciorbă de burtă – 13 lei, sărmăluţe în foi de varză şi ardei – 22 de lei. Un Platou Grădina Manuc, cu zacuscă, vinete, brânză de oaie şi castraveciori muraţi ajunge la 21 de lei.

Mămăliguţă cu brânză şi Platou Grădina Manuc Foto: Aura Clara Marinescu

Grătarele sunt de la 19 lei, iar dacă vreţi să comandaţi un mic nu puteţi, obligatoriu sunt trei, la 10 lei. Altfel nu iese rima. Cine doreşte salate, să-şi pună pofta-n cui! Berea e vreo 8 lei paharul. Sâmbăta, după ora 17.00, muzica este ambientală, „Fur Elise“ şi „This is my song“ a lui Charles Chaplin au fost repetate în mod obsesiv, în timp ce grataragiul spărgea lemnele de foc. Localul este „deschis în fiecare zi a săptămânii, de dimineaţa până seara târziu“, este invitaţia de pe cartea de bucate.

Scurt istoric
 
Cel mai faimos han bucureştean de la începutul secolului XIX se leagă de un om foarte bogat şi puternic prin relaţiile politice, Manuc Bei (pe numele său armenesc Emanuel Mârzaian). Manuc Bei construieşte hanul ce-i va purta numele în 1806. Locul pe care s-a ridicat aparţinea Curţii domneşti. „Hanul era compus din subsol, parter şi etaj.

La subsol se găseau 15 pivniţe boltite, la parter se aflau 23 de prăvălii, două saloane mari, 10 magazii, 16 camere de servitori şi bucătării, patru odăi laterale şi un tunel în care încăpeau 500 de persoane; la etaj se aflau 107 odăi pentru locuinţe şi cantoare”, scrie George Potra în „Istoria Hanurilor bucureştene“.

Pe la 1861-1862, hanul este numit „Hotelul Dacia“. Teatrul lui I. D. Ionescu din sala Dacia a propus publicului şansonete româneşti. Aici, între 1870 şi 1880, trupa tribunului Beni-Zug-Zug, cânta cuplete scrise de Pantazi Ghica, Petre Grădişteanu şi Ion Moşoiu: „Cu gologanul un biet birtaş“, „Cu un picior foarte uşor şi cu-o botină de cea mai fină“, „Pe cine nu-l laşi să moară nu te lasă să trăieşti“.

„Hanul Manuc“ a fost restituit la începutul anului 2007 prinţului Şerban-Constantin Cantacuzino, după un proces de 10 ani.