Reguli noi în parcurile din Sectorul 4 al Capitalei: fără lampioane aprinse şi vânzători ambulanţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consiliul Local Sector 4 a aprobat la începutul săptămânii un regulament care stabileşte regulile pe care trebuie să le respecte cei care ajung în locurile de joacă din sectorul 4 al Capitalei.

În cadrul unei şedinţe ordinare care a avut loc la începutul acestei săptămâni, Consiliul Local al Sectorului 4 a aprobat un regulamente care stabileşte conduita celor care ajung în locurile de joacă şi în parcurile de pe raza sectorului 4.

Regulamentul proaspăt adoptat îi vizează în special pe oamenii care nu respectă liniştea şi ordinea publică, care distrug mobilierul urban, dar şi pe cei care cerceşc în locurile de joacă sau în parcurile de pe raza sectorului.

Printre cele mai mari amenzi se numără cele destinate vânzătorilor ambulanţi care se plimbă prin parcuri şi locuri de joacă încărcaţi cu produse, iar printre sancţiuni este inclusă şi aprinderea lampioanelor fără acordul celui care administrează parcul/locul de joacă.

Mai multe pentru tine:
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
”Ducesa nimfomană” și-a bătut joc de Regină? Cum a profitat fără rușine Ferguson de Elisabeta a II-a
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne