Regele Mihai a murit. Ce mesaj a trimis Patriarhul Daniel

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Regele Mihai a murit. Reprezentanţii Bisericii Ortodoxe Române au trimis un mesaj prin intermediul căruia Patriarhul Daniel şi-a prezentat condoleanţele.

Regele Mihai a încetat din viaţă marţi, 5 decembrie, la ora 13, ora României, la reşedinţa privată din Elveţia.

Vă prezentăm mai jos, în întregime, mesajul Patriarhului Daniel trimis la moartea Regelui Mihai.

„Am aflat cu tristeţe despre trecerea din această viaţă a Majestăţii Sale Regele Mihai I al României, veste care a îndoliat şi îndurerat pe toţi românii din ţară şi străinătate.

Personalitate remarcabilă în plan naţional şi internaţional, Regele Mihai I al României rămâne în istorie ca simbol al unităţii şi demnităţii poporului român de pretutindeni şi ca exemplu de curaj, înţelepciune şi devotament în slujirea patriei şi a neamului românesc în vremurile dificile din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial şi în perioada de început a regimului comunist din România.

De-a lungul întregii sale vieţi, în care a reprezentat cu demnitate poporul român, Majestatea Sa a fost un susţinător permanent al Bisericii Ortodoxe Române, participând adesea la slujbele din Catedrala Patriarhală, precum şi la sfinţirea Catedralei mitropolitane din Timişoara, în anul 1946, împreună cu Patriarhul Nicodim.

În aceste momente de întristare, în numele Sfântului Sinod, al clerului şi credincioşilor Bisericii Ortodoxe Române, adresăm sincere condoleanţe Casei Regale a României şi ne rugăm Mântuitorului nostru Iisus Hristos să aşeze sufletul Majestăţii Sale Regele Mihai I al României în lumina, pacea şi iubirea Preasfintei Treimi şi să dăruiască alinare sufletească tuturor celor îndureraţi de trecerea sa din această viaţă.

În toate bisericile din Patriarhia Română se vor înălţa rugăciuni pentru odihna sufletului Regelui Mihai.

Veşnica lui pomenire din neam în neam!

Cu părinteşti condoleanţe şi binecuvântare pentru membrii Casei Regale şi pentru toţi cei îndoliaţi,

† DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române“.




 

Mai multe pentru tine:
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate