Recipient cu o substanță „probabil inflamabilă”, găsit în curtea unei locuințe din Sintești

0
Publicat:

Un recipient cu o substanță „probabil inflamabilă” a fost găsit în curtea unei locuințe din Sintești, județul Ilfov. Incidentul are loc la o zi după ce, în aceeași localitate, un bărbat a găsit o grenadă legată de gard. Poliția face verificări.

Recipient cu substanță „probabil inflamabilă”. găsit în Ilfov / Foto: Arhivă

„La data de 7 ianuarie a.c.,în jurul orei 7:46 polițiștii din Popești Leordeni au fost sesizați cu privire la faptul că, în curtea unei locuințe din satul Sintești comuna Vidra, a fost găsit un dispozitiv care miroase a gaz.”, a transmis Poliția Ilfov.

În urma verificărilor făcute de polițiști, s-a stabilit că nu este vorba de o grenadă, ci de un recipient, care ar fi conținut o substanță, probabil inflamabilă.

În prezent, se efectuează cercetări pentru stabilirea situației de fapt și de drept și luarea măsurilor legale care se impun.

Vineri, 6 ianuarie, un bărbat din aceeași localitate a găsit o grenadă legată de gard. Specialiştii pirotehnici din cadrul SIAS-IGPR s-au deplasat la fața locului, iar în urma activităţilor de specialitate, au dezamorsat dispozitivul respectiv. Nu au existat victime.

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate