Reacţia Uber la decizia Primăriei Capitalei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Replica companiei Uber după ce consilierii municipali au decis că Uber şi Taxify vor deveni ilegale în Capitală, dacă administratorii lor nu-şi vor înfiinţa dispecerate, nu s-a lăsat aşteptată. De astăzi, Primăria Generală a impus reguli noi şi pentru taximetrişti, după cum a anunţat primarul Gabriela Firea.

„La o primă vedere, modificările aduse azi în Consiliul Primăriei nu afectează serviciile ca Uber. Analizăm şi vom reveni cu puncte de vedere sau propuneri în perioada următoare, pentru a evita posibile interpretări abuzive. Vrem să fim partenerii Primăriei Bucureşti”, au declarat oficialii Uber, potrivit digi24.

Uber România a declarat în nenumărate rânduri că doreşte să coopereze atât cu autorităţile, cât şi cu ceilalţi parteneri din industria transportului pentru a găsi o soluţie viabilă, care să vină în întâmpinarea şoferilor parteneri, utilizatorilor, dar şi a oraşului.

Uber este prezent în patru oraşe şi are peste 450.000 de utilizatori România, a doua mare piaţă în Europa Centrală şi de Est, după Polonia. Este, totodată, a cincea piaţă în UE, unde compania este prezentă în 21 de state membre şi peste 60 de oraşe.

Mai multe pentru tine:
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Când a murit, de fapt, Jeffrey Epstein. Cauza morții magnatului pedofil n-ar fi fost sinucidere. Dezvăluiri care răstoarnă ancheta în SUA
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”