Puşcăriaşii din Bucureşti şi din regiune vor învaţa de la specialişti cum să se poarte în libertate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un grup de 20 de specialişti din penitenciare şi ONG-uri active în domeniul penitenciar din regiunea Bucureşti-Ilfov, Sud-Muntenia, Sud-Est se pregătesc la Centrul Român pentru Educaţie şi Dezvoltare Umană (CRED) pentru a-i învăţa pe deţinuţi cum să se reintegreze în societate.

Cursurile fac parte din proiectul „Economia Socială - O noua provocare în inserţia pe piaţa muncii a deţinuţilor".  Cei 20 de specialişti vor putea, la absolvire, să îi ajute pe cei care au fost privaţi de libertate să se reintegreze cu success în societate. „Se merge pe ideea că angajaţii din penitenciare şi cei din ONG-urile de profil se află mereu în proximitatea deţinuţilor şi ei sunt primii care îi pot ajuta să se reintegreze. Astfel, cursurile pentru angajaţi şi ong-işti sunt necesare pentru ca ei la rândul lor să înţeleagă ce presupune reintegrarea unui fost deţinut, care nu este deloc o experienţă uşoară pentru cineva care a stat mai mulţi ani în spatele gratiilor. Specialiştii care vor participa la cursurile acestea vor lucra cu deţinuţi care la rândul lor participă la diferite cursuri de calificare în diverse meserii, în cadrul aceluiaşi proiect", a declarat Corina Atanasiu, expert CRED.


Puşcăriaşii vor învăţa cum să-şi schimbe stilul de viaţă, încă din penitenciar, pentru ca atunci când vor fi din nou în libertate să se poată descurca. Pentru asta, peste 360 de deţinuţi urmează deja cursuri de recalificare şi se pregătesc pentru meseriile de brutar, horticultor, frizer, bucătar, tâmplar sau zidar în şase ateliere din penitenicare.

Proiectul este unul finanţat din fonduri europene prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, în parteneriat cu Penitenciarul de Femei Târgşor, Penitenciarul pentru Minori şi Tineri Tichileşti, Penitenciarul Brăila, S.C. MONOPRIX SRL - Brăila, European Think Tank Pour la Solidarité - Belgia.

Mai multe pentru tine:
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie