Protest la Paris. "Spuneţi nu genocidului câinilor comunitari din România!"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ieri, la Paris, timp de o oră, Piaţa Saint Michel a fost ocupată 45 de minute de iubitorii de câini din România care au protestat împotriva eutanasierii câinilor. Li s-au alăturat francezi şi englezi.

Au participat în jur de 60-70 persoane. "Nu am putut să le număr exact, căci tot timpul a fost mişcare, iar unele persoane au venit mai târziu. Deşi aveam voie numai 30 de secunde pentru un astfel de eveniment, am reuşit să stăm 45 de minute, dacă nu şi mai mult. Ni s-au alăturat câteva persoane (printre ei, un cuplu foarte fain din Anglia), iar altora le-am explicat situaţia din România. Brigitte Bardot a telefonat aseară uneia dintre participante şi ne-a transmis toată susţinerea şi amiciţia ei pentru acest eveniment", scrie organizatoarea Oana Ungureanu, într-un comunicat.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
”Ducesa nimfomană” și-a bătut joc de Regină? Cum a profitat fără rușine Ferguson de Elisabeta a II-a
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată