Programul teatrelor bucureştene în weekend

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bucureştenii îi pot vedea pe Horaţiu Mălăele, Marius Stănescu, Cătălina Mustaţă, Medeea Marinescu sau Răzvan Mazilu în spectacole clasice sau moderne. La Odeon se joacă „Block Bach“, la Teatrul Naţional, Horaţiu Mălăele ia parte la „Dineu cu proşti“, iar „Hotelul dintre lumi“ este pe afiş, duminică, la Teatrul Mic.

O oră şi 40 de minute este durata spectacolului „Dineu cu proşti“, de la Teatrul Naţional Bucureşti. Astăzi şi mâine au loc două reprezentanţii ale spectacolului lui Francis Veber. „Datorită numeroaselor solicitări, la acest spectacol biletele se pot cumpăra numai de la Agenţia de bilete şi nu mai mult de opt locuri de persoană“, anunţă instituţia. Fiecare reprezentaţie se joacă fără pauză, iar preţul biletelor este de 16, 30 şi 40 de lei. În distribuţie îi veţi admira pe Horaţiu Mălăele, Şerban Ionescu, Medeea Marinescu şi Alexandru Bindea.

Aventuri şi dans la Odeon

Duminică dimineaţă, de la ora 11.00, cei mici le pot schimba părinţilor programul,convingându-i să participe la „Aventurile lui Habarnam“, spectacol care se joacă la Sala Majestic.

Spectacolul în regia lui Alexandru Dabija, „Block Bach“, are loc duminică, de la ora 19.00, la Teatrul de pe Calea Victoriei. Coregrafia este semnată de Răzvan Mazilu şi Amir Kolben (Israel), iar scenografia - Alexandru Dabija şi Laura Paraschiv Visuals Casa Gontz Muzica J.S. Bach. Protagonişti sunt Răzvan Mazilu, Monica Petrică, Emilia Dobrin şi CRBL. Pentru o oră de intermezzo cultural veţi plăti un bilete întreg de 31.80 lei şi cu reducere 15,90 lei.

Comedii la Mic

Cine are chef de o comedie, poate alege spectacolul „Cum iubeşte cealaltă jumătate“, programat de la ora 19.00, în această seară. Claudiu Istodor, Adriana Şcjhiopu, Rodica Negrea sunt pe afiş. Preţul biletelor este de 12, 15, 20 şi 23 de lei. 

Dacă nu puteţi ajunge diseară, mâine, de la aceeaşi oră, se joacă o altă comedie, „Doamna noastră din Pascagoula“, de Tennessee Williams. „Hotelul dintre lumi“, în regia lui Alice Barb, durează două ore şi 20 de minute, cu pauză. Coregrafia îi aparţine lui Răzvan Mazilu.

Azilul amanţilor“ este producţia Teatrului Evreiesc şi poate fi văzut mâine şi duminică, de la ora 11.00. Regia îi aparţine lui Dan Tudor, iar în distribuţie apar Mihai Ciucă, Viorica Bantaş şi Cornel Ciupercescu.

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată