Primele răspunsuri la apelul de solidaritate al Crucii Roşii pentru victimele catastrofei din Japonia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bucureştenii care vor să dea o mână de ajutor japonezilor afectaţi de catastrofă pot face asta prin intermediul Crucii Roşii Române.  Printre primii care au reacţionat la apelul umanitar se află şi reprezentanţii Primăriei Sectorului 6 din capitală.

Campania „Apel pentru Japonia", iniţiată de Crucea Roşie constă în adunarea de fonduri pentru victimele catastrofei, dar şi în a oferi ajutor persoanelor care vor să intre în contact cu rudele aflate în Japonia.  Toţi banii adunaţi prin intermediul acestei campanii vor fi folosiţi de Crucea Roşie japoneză pentru a construi adăposturi temporare, pentru a restabilii furnizarea apei potabile şi a facilităţilor sanitarem dar şi pentru a oferi asistenţă medicală şi psihologică.

Cutremurul devastator din Japonia nu i-a lăsat reci nici pe cei de la Primăria Sectorului 6, care au răspuns apelului umanitar de urgenţă făcut de Crucea Roşie România. „În aceste circumstanţe extrem de dramatice pentru mii, zeci de mii, de semeni ai noştri care au fost loviţi de o asemenea nenorocire, doresc din tot sufletul să ne manifestăm solidaritatea contribuind, fiecare după posibilităţi, cu sume donate în conturile deschise de Crucea Roşie Română", a declarat Cristian Poteraş, primarul Sectorului 6. Donaţiile se pot face online pe site-ul www.crucearosie.ro sau în conturile deschise de Crucea Roşie:

LEIRO02BRDE410SV61136934100

EURO33BRDE410SV06871604100

Mai multe pentru tine:
Salariul pe care îl încasează un român, în Elveția: „Acum muncesc la pește congelat. 3 luni am fost în probe”. Ce cheltuieli lunare are?
Răsturnare de situație în cazul morții Andreei Cuciuc. Ce ascundea familia? Acuzații și dezvăluiri incredibile despre moartea adolescentei la Balul Bobocilor. La ce presiuni a fost supusă familia
Black Friday 2025 la Various Brands: outfit complet de iarnă pentru femei, cu cea mai mare reducere. Idei de cadouri pentru sărbători
Black Friday 2025, o oportunitate pentru doamnele care vor să arate bine. Top 3 cele mai bune produse pentru ten, apreciate de clienți
Adevărul despre relația din spatele scenei dintre Angela Similea și „Prințul șlagărelor”. Fiul compozitorului Marcel Dragomir rupe tăcerea: „Ea era ca pe un piedestal!” Ultimele lui cuvinte
Există 21 de tipuri diferite de penisuri, spun studiile. Cum să ai parte de plăcere maximă, indiferent de formă
Cele mai bune oferte la încălțămintea de iarnă: economisește peste 50% pe Otter înainte de Black Friday
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală
Black Friday toată luna la Mobila Laguna: reduceri care depășesc 70% și economii de peste 6.000 de lei pentru cumpărători
Black Friday 2025. Reduceri mari la încălţăminte și electrocasnice
Top 5 bestselleruri internaționale 2025 și titluri bonus – Descoperă-le și comandă-le acum pentru serile de iarnă și cadouri de sărbători