Primarul sectorului 3, Robert Negoiţă, prezent la lansarea volumelor 4 şi 5 din seria „Blog'n roll”, scrise de Adrian Năstase

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Edilul sectorului 3 va participa luni la lansarea volumelor 4 şi 5 din seria „Blog'n roll”, scrise de Adrian Năstase. Cele două cărţi prezintă selecţii din articolele publicate de fostul premier pe blog, în 2011 şi 2012. Năstase şi-a lansat cartea ”Lumea, americanii şi noi”, scrisă în închisoare, la Bookfest.

Evenimentul are loc luni, 17 iunie, începând cu ora 17.00, la Casa Artelor de pe  strada Gheorghe Petraşcu numărul 49, sector 3.

Cei prezenţi sunt invitaţi de fostul premier Adrian Năstase la "o discuţie despre cărţi şi bloguri, în care vor fi prezentate volumele 4 şi 5 din seria “Blog’n roll”, cuprinzând selecţii din articolele publicate de mine pe blog, în 2011 şi 2012", este prezentat evenimentul pe blogul oficial

Alaturi de Năstase, "sub bagheta meastrului de ceremonii Octavian Stireanu,  se vor afla pe scena Robert Negoita, Lucian Avramescu şi Ionuţ Vulpescu".

"Nu ştiu dacă lucrurile astea au importanţă, dar are importanţă faptul că descoperim împreună sau separat faptul că spaţiul online este un spaţiu al libertăţii. Chiar şi atunci când nu credem lucrul acesta, când celulele noastre nervoase funcţionează într-o celulă extrem de limitată ca spaţiu....Vă asigur că în perioada următoare, energia mea, chiar dacă nu va merge în proiecte politice, va viza în mare măsură proiecte care să fie conexe într-un fel sau altul de politica naţională”, spunea Năstase la lansarea celor două volume din aprilie care s-a ţinut la sediul din Şoseaua Kiseleff 47 al Fundaţiei Europene Titulescu, al cărei preşedinte este.

Adrian Năstase a lansat la începutului lunii, în cadrul festivalului de carte Bookfest, volumul-eseu intitulat „Lumea, americanii şi noi“, carte supranumită ”cartea închisorii”, fiind scrisă pe perioada în care a fost încarcerat. În această carte, Năstase descrie relaţiile dintre români şi americani în context politic, precum şi rodul întâlnirilor sale în calitate de ministru de Externe şi premier cu şefii de stat americani.

Pe aceeaşi temă:

Năstase: „Am fost destul de neinspirat în alegerea unor oameni”

În ce condiţii va petrece Becali trei ani la Jilava. Sfaturile fostului premier Adrian Năstase către latifundiarul din Pipera

Adrian Năstase: „Alianţa USL continuă să funcţioneze ca o sudură“

Adrian Năstase nu mai este profesor universitar la Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti

FOTO Adrian Năstase şi-a lansat „cartea închisorii“ la târgul de carte Bookfest

Mai multe pentru tine:
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani