Primăria Capitalei vrea să cumpere Elcen

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a anunţat, joi, intenţia Municipalităţii de a cumpăra Elcen, menţionând însă că pentru realizarea acestui deziderat trebuie fie obţinut acordul Guvernului şi al Consiliului General al Capitalei.

„Ne-am exprimat intenţia de a cumpăra Elcen. Este un deziderat care a apărut în spaţiul public de foarte mult timp, inclusiv la administraţiile anterioare. Avem instrumentele să îl realizăm. Există disponibilitatea - pe care am exprimat-o formal din partea Primăriei Capitalei. Este nevoie de acordul Consiliului General şi este nevoie de acordul Guvernului, prin Ministerul de Finanţe şi prin Ministerul Energiei. Sunt optimist că această preluare va avea loc”, a precizat Dan în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Primăria Capitalei, scrie Agerpres.

El a reamintit că, în anul 2016, societatea Elcen a fost evaluată la un miliard de lei şi a estimat că, urmare a faptului că nu s-au mai realizat mari lucrări de invetiţii, această valoare a scăzut.

„O condiţie pe care am pus-o în intenţia pe care am exprimat-o a fost să facem o reevaluare a activelor pe care vrem să le preluăm. Mă aştept să fim sub un miliard de lei. Atât Elcen, cât şi creditorii lui, în momentul în care în vechea administraţie s-a pus această problemă, au fost de acord cu o eşalonare a acestui preţ. Deci, probabil că dacă vom ajunge să facem această preluare, pe care eu mi-o doresc, preţul pe care va trebui să îl plătim în cursul anului 2021 este undeva la 200-300 de milioane de lei. Şi asta face parte din acea solicitare către Ministerul de Finanţe pentru a ne extinde gradul de îndatorare”, a spus edilul general.

Nicuşor Dan a estimat că, „în cel mai fericit scenariu”, achiziţia ar putea fi realizată în luna mai.

„În cel mai fericit scenariu, undeva în luna mai ar trebui să avem achiziţia făcută. Pentru a reface acea evaluare, termenul este de o lună - o lună şi jumătate şi, în rest, toţi ceilalţi sunt paşi procedurali. Adică, o hotărâre de consiliu, hotărârea consiliului creditorilor, o decizie din partea Ministerului, aviz de la Consiliul Concurenţei. (...) Am avut, dincolo de acest anunţ formal de intenţie, pe care l-am trimis ieri, am avut doar discuţii informale cu fiecare dintre aceşti actori. Sunt foarte optimist”, a mai spus el.

Edilul general a reliefat că achiziţia Elcen ar permite o reducere a cheltuielilor, dar şi o adaptare a producţiei la nevoile de căldură şi apă caldă ale Bucureştiului.

„În opinia mea, este exact ce trebuie să facem, pentru că am dori să avem un producător de energie a cărui politică să fie, dincolo de reduceri de costuri - două contabilităţi, două rânduri de directori şi aşa mai departe -, am dori să avem o companie de producţie a energiei termice a cărei strategie să fie calată pe nevoile de căldură şi apă caldă ale Bucureştiului. În momentul acesta, Elcen este o companie care vrea să facă profit din energie electrică şi din căldură. (...) Elcen, dacă ar fi primit la timp banii pe care Primăria Capitalei îi datora, ar fi fost o companie foarte profitabilă. Implicit, tot procesul de insolvenţă şi aproape faliment pe care l-a avut Elcen a venit din faptul că Primăria nu şi-a plătit la timp obligaţiile financiare către Elcen. Totul este - şi cred că asta este principala miză a preluării Elcen - ca politica economică a acestei companii să se subordoneze interesului pe care Municipalitatea îl are şi în felul acesta şi preţul pe care îl percepe către Termoenergetica să fie convergent cu interesele pe care Municipalitatea le are”, a explicat edilul general.

Acesta a evidenţiat că transferul nu ar include şi datoria istorică a Primăriei către Ministerul Energiei.

„Datoria istorică este o datorie între Primărie şi Ministerul Energiei. Nu vorbim de datorie istorică în acest transfer. Vorbim doar de preluare de active. Datoriile curente nu sunt extrem de mari în acest moment. Erau 500 de milioane, dar după toate acele compensări pe care le-am făcut cu Ministerul de Finanţe, sunt undeva la 100 de milioane, deci aici nu este o mare problemă. În ce priveşte cheltuielile de exploatare ale Elcen şi cu angajaţii, acestea vor fi mai mici în momentul în care vor fi preluate de către Termoenergetica şi, aşa cum am spus, chiar la nivelul de acum, Elcen este profitabilă ca entitate”, a precizat Nicuşor Dan.

În altă ordine de idei, a menţionat că în februarie va fi lansată o licitaţie pentru lucrările necesare reţelei subterane de termoficare, asigurând firmele de specialitate că Primăria îşi va onora la timp obligaţiile de plată.

Mai multe pentru tine:
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Motivul pentru care e bine să pui un bănuț în bradul de Crăciun. Tradiția păstrată din generație în generație
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Detaliul regal folosit de Meghan pentru cea mai recentă felicitare de Crăciun. Cu cine a dorit să semene micuța Lilibet
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”