Primăria Capitalei vrea să aloce peste 3 milioane de euro pentru clădirea în care se află Club A

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Wikipedia

Primăria Capitalei, prin Administraţia Municipală pentru Consolidarea Lucrărilor cu Risc Seismic (AMRCCRS), a lansat o licitaţie de 14,62 milioane lei (3,08 milioane euro) pentru a consolida clădirea din Strada Blănari nr. 14, unde se află şi Club A, potrivit unui anunţ publicat pe platforma SICAP.

Licitaţia vizează achiziţia de servicii de proiectare, asistenţă tehnică din partea proiectantului şi execuţie lucrări de consolidare a imobilului situat în Strada Blănari nr. 14, sector 3.

Imobilul, situat în zona protejată nr. 26 Lipscani, este înscris în lista monumentelor istorice din anul 2015 şi se încadrează atât în Situl I de arhitectură al Municipiului Bucureşti, cât şi în Ansamblul Centrul Istoric.

„Imobilul a fost construit în perioada 1934-1937, are regim de înălţime S+P+5, suprafaţă teren 846 mp, suprafaţă construită 690 mp, suprafaţă desfăşurată 4.569 mp, înălţime 23 m; este proprietate mixtă, fiind împărţit în spaţii cu altă destinaţie decât cea de locuinţă, 20,92% proprietate persoane fizice (două spaţii cu funcţiune culturală, Club A şi Godot Cafe-Teatru, spaţii de alimentaţie publică) şi spaţii cu destinaţia de locuinţă 79,08% (40 apartamente în care locuiesc 48 persoane, la et. 1-5)”, se arată în anunţ.

Imobilul este încadrat în clasa de risc seismic RsII cu obligaţie de consolidare, având în vedere degradările majore la nivelul plaşeelor, pereţilor şi instalaţiilor. Clădirea a suferit diverse recompartimentări interioare în zona de servicii şi cea culturală.

Pentru a nu afecta aspectul exterior al clădirii, monument istoric, intervenţiile se vor realiza numai la interior, aspectul arhitectural şi plastic va fi păstrat nealterat.

Durata contractului este estimată la 12 luni, din care 2 luni proiectare şi 10 luni execuţie. Ofertanţii trebuie să prezinte o listă cu principalelor lucrări similare sau superioare din punct de vedere al complexităţii, duse la bun sfârşit în cursul ”unei perioade care acoperă cel mult ultimii 5 ani”.

Tipul procedurii este procedura simplificată, iar termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 9 octombrie.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort