Primăria Capitalei vrea bani de la bucureşteni ca să îngrijească statuile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Unul dintre monumentele din Bucureşti dedicate lui Corneliu Coposu FOTO Fundaţia Corneliu Coposu

Primăria Capitalei le va propune bucureştenilor să adopte o statuie şi să plătească o sumă de bani pentru întreţinerea ei, conform unui proiect de hotărâre aflat pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului General de pe 15 iulie.

Mai multe statui au fost amplasate în ultimii ani în Bucureşti fără consultarea locuitorilor, iar în viitor, programul pentru adoptarea statuilor se va derula în baza unui regulament aprobat de Consiliul de Administraţie al Direcţiei Generale de Arhitectură Peisagistică şi Monumente de For Public a Municipiului Bucuresti.

Raportul proiectului spune următoarele: „Direcţia Generală de Arhitectură Peisagistică şi Monumente de For Public a Municipiului Bucureşti (fostă Administraţia Monumentelor şi Patrimoniului Turistic) propune autorităţii municipale aprobarea unui demers cultural care presupune implicarea cetăţenilor în procesul de întreţinere şi punere în valoare a monumentelor de for public care se află în administrarea instituţiei. Astfel, cetăţenii interesaţi vor putea susţine financiar, pentru o perioadă determinată de timp, sub formă de sponsorizare, întreţinerea unui monument de for public: restaurare, curăţare, iluminat, amenajare peisagistică, punere în valoare, în funcţie de tipul intervenţiilor rezultate din expertiza pentru stabilirea gradului de degradare a acestuia“. 

Scopul acestei acţiuni ar fi să le atragă atenţia cetăţenilor în legătură cu vandalizările şi inscripţionările cu graffiti, dar şi cu alte agresiuni care au un impact negativ asupra monumentelor publice. 

„Va fi promovată o broşură de prezentare a monumentelor de for public aflate în administrarea Direcţiei Generale de Arhitectură Peisagistică şi Monumente de For Public a Municipiului Bucureşti. După parcurgerea unei proceduri legale, aprobată prin Regulamentul de desfăşurare a programului, Direcţia se va ocupa de obţinerea tuturor avizelor şi autorizărilor necesare intervenţiilor precum şi de coordonarea executării acestora“, se mai specifică în proiect. 

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Nicușor Dan, criticat dur de stiliști, după vizita în Belgia: „Ciufulit, pătat și cu încălțămintea roasă.” Sfatul internauților: „Du paltonul la spălătorie!”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online