Primăria Capitalei: Planul de reorganizare a RADET a fost aprobat în Adunarea Generală a Creditorilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Mediafax

Planul de reorganizare a RADET şi un addendum prin care acesta este actualizat cu soluţia agreată de principiu, potrivit căreia activitatea RADET va fi transferată către Compania Municipală Energetica S.A, au fost aprobate în Adunarea Generală a Creditorilor, anunţă Primăria Capitalei.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, vineri, de Primăria Capitalei, planul de reorganizare a RADET depus la grefa Tribunalului Bucureşti în data de 2 februarie 2018, precum şi Addendum-ul prin care acesta este actualizat cu soluţia agreată de principiu prin HCGMB nr. 296/2018, potrivit căreia activitatea RADET va fi transferată către Compania Municipală Energetica S.A. în locul fuziunii cu ELCEN, au fost aprobate în cadrul Adunării Generale a creditorilor RADET, care a avut loc în cursul zilei.

Prin urmare, Planul de reorganizare va fi trimis pentru confirmare judecătorului sindic.

"Poziţiile publice exprimate de administratorul judiciar al ELCEN, precum şi modul în care au amânat timp de peste un an adoptarea Planului de reorganizare a RADET, arată limpede că preocupările entităţilor aflate în subordinea guvernului nu sunt legate de modul în care bucureştenii sunt alimentaţi cu energie termică, ci doar de recuperarea unor datorii istorice, generatoare probabil de comisioane şi onorarii de succes sau, şi mai grav, de interese politice meschine. Îi asigur pe toţi locuitorii Capitalei că furnizarea agentului termic nu va fi oprită nici măcar un minut, indiferent dacă RADET şi/sau ELCEN vor intra în faliment, iar soluţia găsită de Primăria Capitalei împreună cu grupurile politice reprezentate în Consiliul General pune bazele funcţionării sustenabile a sistemului şi a modernizării acestuia în perioada următoare", afirmă primarul general, Gabriela Firea.

În comunicat se arată că, potrivit procesului verbal al şedinţei, în condiţiile în care voturile ELCEN şi ANAF asupra Planului de reorganizare a RADET şi Addendum-ului sunt ambigue, deşi creanţele lor sunt conservate în proporţie de 100%, iar din analiza comparativă a îndestulării în procedura de reorganizare versus faliment rezultă că ELCEN şi ANAF au un grad de recuperare mai mare în procedura de reorganizare decât în faliment şi întrucât cele două entităţi publice nu au ataşat documentelor lor de poziţie testul creditorului privat, urmează a se considera că ambele entităţi publice au aprobat implicit Planul de reorganizare depus la 02.02.2018 şi Addendumul din 19.12.2018.

Mai multe pentru tine:
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare