Primăria Capitalei ar putea plăti peste 68 de milioane de lei. Banii, despăgubiri pentru exproprierile necesare lărgirii Bulevardului Timişoara

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Consilierii au aprobat proiectul care vizează declanşarea exproprierilor necesare lărgirii Bulevardului Timişoara FOTO Arhivă

Consilierii generali ai Capitalei au aprobat, joi, proiectul privind declanşarea exproprierilor necesare lărgirii bulevardului Timişoara. Despăgubirile ar urma să fie plătite de Primăria Capitalei, iar costurile se ridică la peste 68 de milioane de lei.

Potrivit proiectului de hotărâre aprobat de Consiliul General al Municipiului Bucureşti, pentru lărgirea bulevardului Timişoara vor fi expropriate mai multe proprietăţi, care au o suprafaţă totală de 90.986 de metri pătraţi de teren şi alţi 1.977 de metri pătraţi de construcţii aflate în acest moment în proprietate privată, potrivit Mediafax.

Costurile necesare exproprierilor, rezultate dintr-o evaluare globală, se ridică la 68.587.856 de lei, urmând să fie expropriate 87 de proprietăţi care aparţin mai multor persoane fizice şi juridice sau care au proprietari necunoscuţi.

De asemenea, în proiect se specifică faptul că din totalul celor 87 de proprietăţi, 11 au „proprietar necunoscut“, 16 sunt deţinute de persoane fizice, iar 35, de persoane juridice.

Printre proprietarii persoane juridice ce vor fi expropriaţi se află SC Electro Centrale Bucureşti SA, SC Comat Auto SA, SC Selgros Chash & Carry SRL, SC Auto Italia Impex SRL, Marmo Vest, Institutul Pasteur SA - Ferma Boja, Electrica Muntenia Sud şi CFR.

Potrivit anexelor proiectului aprobat de Consiliul General, evaluarea proprietăţilor s-a făcut fără prezentarea actelor de proprietate. Totodată, evaluările ulterioare se vor face pentru fiecare proprietate în parte, ţinând cont de aspectele juridice şi/sau de indicatorii urbanistici.

În ceea ce priveşte evaluarea globală, aceasta s-a bazat doar pe datele din documentaţiile primite de la beneficiari, iar sumele rezultate ar putea fi diminuate cu aproximativ 15-40%, în funcţie de caracteristicile fizice şi tehnice ale fiecărei proprietăţi.

Pe aceeaşi temă:

Exproprierile, revocate de pe ordinea de zi. Oprescu: Vom analiza sumele şi încercăm să grăbim procesul

Şedinţă CGMB: exproprieri pe Bulevardele Timişoara şi Fabrica de Glucoză, două milioane de lei la CSM Bucureşti şi inventarierea arborilor

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026