Primăria Capitalei anunţă o nouă rută către centrele comerciale din zona Colentina, pentru fluidizarea traficului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primăria Capitalei anunţă că, prin Direcţia Transporturi, Administraţia Străzilor şi Poliţia Locală, a implementat o nouă rută către centrele comerciale din zona Colentina, pentru degrevarea traficului rutier.

Traseul, pe sensul de mers spre centrul Capitalei, trece prin străzile Suceava – Joagărului - Puieţilor şi, prin stânga, spre intrarea în complexurile comerciale. Ruta a fost deja marcată corespunzător pentru a putea fi identificată mai uşor.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, marţi seară, de Primăria Municipiului Bucureşti, având în vedere ambuteiajele create la orele de vârf spre centrele comerciale din zona Colentina s-a stabilit o nouă rută care să preia o parte din trafic. 

”Astfel, pe sensul de mers spre centrul Capitalei (DN2/E85 – Şoseaua Colentina – zona pod Europa), ruta care poate fi folosită acum este prin strada Suceava, strada Joagărului, strada Puieţilor şi, prin stânga, spre intrarea în complexurile comerciale”, anunţă Primăria Capitalei.

Potrivit documentului, noua rută este semnalizată, în prezent, cu indicatoare rutiere, astfel încât participanţii la trafic să o poată identifica cât mai uşor.

Soluţia face parte dintr-un set întreg de măsuri care urmează a fi luate pentru descongestionarea traficului, în special la intrările în Capitală.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă