colentina - ultimele știri
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au anunţat, miercuri, că a fost deschis un dosar penal pentru tentativă de omor săvârşită de un minor care nu răspunde penal, în cazul bărbatului de 50 de ani înjunghiat de doi tineri într-o staţie din Capitală.
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, se declară optimist că lucrările la Banca de ţesut din interiorul Spitalului Colentina vor fi încheiate până la finele anului.
Depourile STB Colentina şi Titan funcţionează în integralitate la această oră, anunţă primarul Capitalei Nicuşor Dan, care precizează că la numărul de telefon dedicat au fost deja primite reclamaţii despre intimidări şi agresiuni ale liderilor sindic...
Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, spune că în actualele negocieri privind Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă sunt prevăzute 600 de milioane de euro pentru metroul din Bucureşti, programul urmând să fie aprobat de CE în iunie.
Medicul Laura Zarafin, medic specialist ATI la Spitalul Colentina, afirmă într-o postare pe Facebook, că nu a înţeles ce a vrut să spună fostul ministru al Sănătăţii Vlad Voiculescu referitor la raportarea deceselor provocate de COVID , dar că acesta...
Stilul modern şi uşoare influenţe clasice au transformat un duplex din Colentina, într-o casă de revistă, consideră proprietara.
Zone importante din Bucureşti – cum ar fi cele din apropierea lacurilor, a râului Dâmboviţa, dar şi cartiere rezidenţiale nou construite – prezintă mişcări semnificative de tasare şi ridicare în ultimii 3 ani (2017–2020).
Un incendiu a izbucnit duminică, 20 decembrie, într-un apartament situat la etajul 6 al unui bloc de pe Şoseaua Colentina, din Capitală, fiind degajări mari de fum care au afectat şi apartamentele învecinate.
Fostul fotbalist, în vârstă de 53 de ani, are deja aproape două săptămâni de când a ajuns internat la Spitalul Colentina, secţia de Terapie Intensivă, şi, din fericire, vede luminiţa de la capătul tunelului.
Fostul internaţional, în vârstă de 53 de ani, are deja aproape o săptămână de când a fost internat la secţia de Terapie Intensivă a Spitalului Colentina, bolnav fiind de COVID-19.
După ce s-a îmbolnăvit de COVID-19, deşi a fost extrem de atent şi s-a închis în casă timp de două luni la începutul anului, starea fostului internaţional s-a deteriorat, începând din weekend.
Fostul mare fotbalist a făcut tot posibilul pentru a evita boala, luând, la un moment dat, o măsură radicală. Din păcate, acum e internat la Terapie Intensivă.
În vârstă de 53 de ani, Lupu a avut o viaţă dezordonată, după ce s-a lăsat de sport, s-a îngrăşat foarte mult, a fumat până acum patru ani, iar în 2016 a fost la un pas de moarte din cauza unui edem pulmonar.
Premierul Ludovic Orban a afirmat luni că a fost o decizie neinspirată ca spitalul Colentina să fie scos din dispozitivul anti-COVID. Şeful Executivului a adăugat că va fi un plan de disponibilizare, astfel încât niciun pacient de acolo, cu alte afec...
Un şofer în vârstă de 58 de ani a ajuns în stare gravă la spital, după ce a fost aproape decapitat în urma unui accident cumplit ce a avut loc sâmbătă după-amiază, pe şoseaua Colentina din Bucureşti. Bărbatul gonea cu mare viteză şi a intrat în plin ...
O persoană a fost rănită, sâmbătă, într-un accident rutier produs pe Şoseaua Colentina - Pod Europa, fiind implicate trei autovehicule. Circulaţia pe sensul de intrare în Bucureşti este restricţionată.
Cadrele medicale şi personalul auxiliar de la Spitalul Clinic Colentina solicită, într-o petiţie, redeschiderea unităţii medicale şi pentru pacienţii non-COVID, menţionând că documentele în acest sens au fost depuse la Direcţia de Sănătate Publică de...
24.000 de pachete alimentare VIVA Lunch Box preparate in Staţiile OMV selectate vor ajunge în următoarea lună la cadrele medicale din spitalele Grigore Alexandrescu, Floreasca, Sfântul Ioan, Colentina şi Spitalul Judeţean Prahova, livrate zilnic de f...
O partidă din liga a doua, Sportul Snagov - Turris (2-3), a furnizat nişte scene şocante, iar la ce i s-a întâmplat antrenorului oaspeţilor, mulţi au crezut că acesta e, de fapt, un infractor de talie mondială! În realitate, a fost mult zgomot pentru...
Primarul Capitalei, Gabriela Firea, anunţă că în ultima perioadă a fost bolnavă şi le mulţumeşte medicilor de la spitalele Cantacuzino şi Colentina pentru că au pus-o pe picioare. Firea nu dă detalii despre problemele de sănătate pe care le-a avut.
Primăria Capitalei anunţă că, prin Direcţia Transporturi, Administraţia Străzilor şi Poliţia Locală, a implementat o nouă rută către centrele comerciale din zona Colentina, pentru degrevarea traficului rutier.
O nouă hartă a metroului din Capitală, ce include viitoarea Magistrală 7 Bragadiru – Voluntari, arată staţiile de pe linia ce va traversa două mari cartiere: Rahova şi Colentina. Magistrala 7 va face legătura între zona centrală a Capitalei şi cartie...
Ce dezvăluie decizia unor medici de a demisiona pentru că secţia lor de neurochirurgie le-a fost distrusă de un management defectuos? Dar tentativa fulgerătoare a primăriei de a-i determina să se răzgândească?
Spitalul Primăriei Municipiului Bucureşti, Colentina, pierde astăzi, prin demisie, doi medici tineri. Aceştia au fost convinşi în anul 2014, de către fostul manager, să se reîntoarcă în ţară pentru a profesa neurochirurgia pentru români.
Parcul Motodrom din cartierul Colentina în suprafaţă de peste opt hectare şi terenuri de aproape 140.000 de metri pătraţi din zona Fundeni, pe care se află stadionul şi baza de antrenament a echipei Juventus Colentina, o universitate privată, o benzi...
Doctorul Silvi Ifrim, managerul Institutului "Ana Aslan”, a fost desemnată de primarul Capitalei să conducă interimar Spitalului Colentina, începând luni. Medicul Bogdan Andreescu a fost demis de la conducerea Spitalului Colentina în urmă cu o săptăm...
Considerată o revelaţie a cinematografiei europene, actriţa Ada Condeescu, starul din “Eu când vreau să fluier, fluier”, “Loverboy” sau “Dincolo de calea ferată”, debutează cu un prim proiect fotografic, expoziţia “Colentina”, care va fi vernisată jo...
Considerată o revelaţie a cinematografiei europene, actriţa Ada Condeescu, starul din “Eu când vreau să fluier, fluier”, “Loverboy” sau “Dincolo de calea ferată”, debutează cu un prim proiect fotografic, expoziţia “Colentina”, care va fi vernisată jo...
Poliţiştii bucureşteni au demarat o anchetă după ce, luni, mai multe persoane, aparţinători ai unui pacient care a murit în unitatea sanitară, au pătruns într-un salon din spital. Incidentul a fost semnalat de un cadru medical la 112.
Furnizarea apei calde la parametri normali a fost reluată parţial, în zonele Ştefan cel Mare, Aleea Circului, Judeţului, Oteşani, Colentina, şi ar putea fi reluată integral sâmbătă dimineaţă, informează Regia Autonomă de Distribuţie a Energiei Termic...
RADET informează că ELCEN nu a respectat calendarul de revizii comunicat iniţial şi asumat de Regie, iar apa caldă a parcurs o distanţă dublă faţă de cea normală, până la robinetele din cartierele Colentina şi Pantelimon.
Regia Autonomă de Distribuţie a Energiei Termice a reuşit să furnizeze apă caldă, vineri dimineaţă, pentru o oră, în sectoarele afectate de intrarea în revizie e două CET-uri.
Locuitorii zonelor Colentina şi Pantelimon din Sectorul 2 al Capitalei au rămas de miercuri fără apă caldă, RADET anunţând că situaţia este urmare a faptului că nu există bani pentru reparaţii şi revizii la reţeaua de transport şi distribuţie, după c...
Un bătrân din Constanţa, în vârstă de 80 de ani, şi-a petrecut ultimii doi ani şi jumătate mai mult în spitale, dar nu ca să se refacă de pe urma operaţiilor chirurgicale la care a fost supus, ci pentru ca să se trateze de infecţiile intraspitaliceşt...
Un adolescent în vârstă de 15 ani a fost lovit de un autoturism, miercuri, în cartierul Colentina din Capitală. Din primele informaţii se pare că băiatul a traversat neregulamentar.
Medici de la Colentina, medaliaţi cu aur la Geneva, pentru simulator de înlăturare a litiazei renale
O echipă de medici de la Spitalul Colentina din Capitală a câştigat medalia de aur la Geneva, pentru realizarea unui simulator destinat instruirii practice a medicilor rezidenţi şi specialiştilor urologi care efectueaza intervenţii chirurgicale minim...
O explozie subterană s-a produs, duminică dimineaţă, în zona străzii Comarnic din cartierul bucureştean Colentina, o maşină parcată fiind avariată.
Primăria Sectorului 2 va inaugura, după 10 decembrie, două centre comerciale nou înfiinţate prin parteneriat public-privat: o piaţă modernă într-o clădire cu patru etaje şi o piaţă de flori într-o clădire cu două etaje.
Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat, luni, că autostrada suspendată din nordul Capitalei va avea cel puţin două tuneluri subterane, pentru că această soluţie este mai ieftină decât exproprierea imobilelor şi a terenurilor din zon...
Un incendiu a avut loc luni seara la un bloc din cartierul Colentina, în apropriere de Spitalul Fundeni. Din primele informaţii, două persoane s-au intoxicat cu fum, fiind transportate la spital.
Un bărbat de 50 de ani a murit, marţi după amiază, după ce s-ar fi înecat în timp ce înota în lacul Colentina. La faţa locului a ajuns un echipaj al ISU Bucureşti care a încercat manevre de resuscitare, dar, din păcate, nu s-a mai putut face nimic....
Iar a dat dorul peste mine! Aşa e când eşti departe, dă dorul peste tine în mod periodic. Dorul de Colentina. Inexplicabil pentru cei rămaşi, intoxicaţie dulce pentru mine....
O femeie de 33 de ani a căzut de la etajul 4 al blocului în care locuia. Tragicul accident a avut loc azi dimineaţă, în jurul orei 11.00 în cartierul Colentina. Din păcate, la sosirea paramedicilor, tânăra era deja decedată....
Un accident cu cinci victime a avut loc miercuri dimineaţă în cartierul bucureştean Colentina, potrivit România TV....
Şoferiţa conducea cu o viteză foarte mare şi a pierdut controlul volanului, în apropiere de Obor. Maşina pe care o conducea a intrat în alta, parcată regulamentar. Accidentul s-a soldat cu patru victime, iar autoturismele au fost grav avariate.
Accidentul a avut loc noaptea trecută pe linia tramvaiului 21 în zona Colentina. Şoferul maşinii îşi aducea prietenii acasă după o nuntă şi a vrut să scurteze drumul peste linia tramvaiului.
Două persoane au murit şi alte trei au fost rănite în urma unei acumulări de gaze care a avut loc, aseară, în cartierul Colentina din Bucureşti. Cele cinci victime erau membrii aceleiaşi familii....
În această noapte, două persoane au murit şi alte trei au ajuns la spital intoxicate cu monoxid de carbon, din cauza unei sobe defecte dintr-o casă din cartierul bucureştean Colentina....
Azi dimineaţă, în jurul orei 04.00, doi bărbaţi au fost depistaţi de către o patrulă a Jandermeriei, în timp ce încărcau două maşini cu cutii. S-a dovedit ulterior că în cutiile pe care le manipulau cei doi se aflau peste 2 tone de materiale pirotehn...
Cel care a câştigat 7,2 milioane de euro la extragerea Loto 6/49 de duminica trecută s-a prezentat miercuri la sediul Loteriei Române pentru a-şi ridica premiul şi, potrivit Cancan, a chemat poliţia de frică să nu fie urmărit....
Fiecare zonă a Capitalei ascunde în spate o istorie sau un personaj care, deşi a dat numele cartierului, mai sunt cunoscute doar istoricilor....
Fericitul câştigător la Loto 6/49 al marelui premiu, în valoare de 7,2 milioane de euro, a atras multe comentarii din partea cititorilor „Adevărul“, care pretind că îl cunosc pe proaspătul milionar....
Agenţia Loto din Colentina acolo unde duminică s-a vândut biletul câştigător de 7,2 milioane de euro, le poartă noroc şi altor bucureşteni....
Ştefania Sanu, colega vânzătoarei care duminică, 13 noiembrie, la ora 13.13, a dat biletul câştigător, în valoare de 7,2 milioane de euro, povesteşte care sunt cele mai tentante promisiuni pe care clienţii i le fac....
Primăria Sectorului 2 începe săptămâna aceasta lucrările la 40 de locuri de parcare, după ce autorităţile locale au identificat spaţii "moarte" între blocuri
Pe suprafaţa de aproape două hectare se vor construi spaţii de recreere, piste pentru biciclişti, locuri de joacă pentru copii. Întreg parcul va fi supravegheat video.
Gravul accident s-a petrecut în zona Colentina. Salvatorii s-au chinuit aproape trei ore să îi scoată pe răniți de sub grinda din beton. Pentru salvarea lor au intervenit zeci de persoane și au fost aduse două macarale pentru ridicarea plăcii grele d...