Primăria Capitalei a transmis presei şi Federaţiei Românilor de Pretutindeni protocolul semnat cu autorităţile competente în organizarea mitingului românilor din diaspora

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reprezentanţii Primăriei Capitalei au transmis marţi seară jurnaliştilor, la câteva ore după comunicatul de presă privind mitingul românilor din diaspora din 10 august, protocolul semnat cu autorităţile cu competenţe în domeniu. Documentul a fost trimis şi organizatorului protestului, Federaţia Românilor de Pretutindeni. Protocolul nu este datat şi conţine detalii despre organizarea evenimentului.

Documentul scanat a fost trimis presei la aproximativ patru ore după comunicatul oficial referitor la mitingul din 10 august, în care municipalitatea informa faptul că Federaţia Românilor de Pretutindeni, cea care solicitase aviz pentru evenimentul de vineri din Piaţa Victoriei, nu mai vrea să se ocupe de organizarea lui şi reproşa că aceasta vrea să inducă ideea că a existat doar o un refuz din partea PMB, în condiţiile în care mitingul a fost autorizat după întâlnirea pe care primarul Gabriela Firea a avut-o cu autorităţile competente. În acelaşi timp, preşedintele Federaţiei Românilor de Pretutindeni, Emanuel Cioacă, a spus că nu îşi mai asumă organizarea mitingului românilor din diaspora din 10 august, în Piaţa Victoriei, întrucât nu a primit niciun act oficial de la Primăria Capitalei.

Preşedintele Federaţiei spune că municipalitatea i-a trimis şi lui protocolul pe e-mail marţi seară.

Protocolul conţine semnătura şi ştampila primarului Capitalei Gabriela Firea, precum şi semnăturile reprezentanţilor Brigăzii Rutiere, ai Poliţiei Capitalei, Poliţiei Locale, Jandarmeriei Capitalei, RATB, ALPAB şi ai direcţiilor de specialitate din primărie. Conform documentului, protestul fusese aprobat pentru ziua de vineri, în intervalul 15.00 – 23.00, în Piaţa Victoriei, cu zonă extinsă pe străzile din jurul intersecţiei.

Primăria Capitalei a transmis marţi că Federaţia Românilor de Pretutindeni ignoră faptul că protestul din 10 august al românilor din diaspora a fost autorizat, şi că organizatorii vor să inducă ideea că au primit doar o negaţie la solicitarea de a organiza acest eveniment, în condiţiile în care el a fost autorizat după întâlnirea pe care primarul Gabriela Firea a avut-o cu autorităţile competente.

Preşedintele Federaţiei Românilor de Pretutindeni, Emanuel Cioacă, spune că nu îşi mai asumă organizarea mitingului românilor din diaspora din 10 august, în Piaţa Victoriei, întrucât nu a primit niciun act oficial de la Primăria Capitalei. El a spus că oamenii au dreptul să protesteze în continuare şi că va fi şi el, la rândul său, prezent la miting, însă nu în calitate de organizator.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete