Primăria Capitalei a aprobat proiectul unui bloc de cinci etaje pe Calea Victoriei, vizavi de Palatul Cantacuzino

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Blocul va fi ridicat pe amplasamentul acestei case FOTO Captură Google maps

Consiliul General al Capitalei a aprobat, în şedinţa de miercuri, planul urbanistic zonal pentru realizarea unei construcţii de cinci etaje pe Calea Victoriei nr. 200, în apropierea Palatului Cantacuzino şi a Casei cu cariatide.

Proiectul, care vizează un teren în suprafaţă de 1.320 mp, proprietate privată, a fost adoptat cu 30 de voturi favorabile, 7 abţineri şi 10 împotrivă.

Este vorba despre un teren situat în zona protejată nr. 16 - Calea Victoriei/stradă simbol al oraşului. Amplasamentul se află în raza de protecţie a unor clădiri incluse în Lista monumentelor istorice din Municipiul Bucureşti, precum Palatul Cantacuzino (Calea Victoriei nr. 141), Casa Dissescu - Institutul de Istoria Artei 'G. Oprescu' (Calea Victoriei nr. 196), Casa cu cariatide (Calea Victoriei nr. 202).

În zona respectivă este permis un regim de înălţime maximă de 16 metri (peste înălţimea admisă se acceptă suplimentarea cu maxim două niveluri, retrase în gabarit), un procent de ocupare a terenului (POT maxim) de 65% şi un coeficient de utilizare a terenului (CUT maxim) de 3 mp ADC/mp teren.

Pe de altă parte, proiectul propus prevede un POT maxim de 70%, CUT maxim de 3,6 mp ADC/mp teren şi o înălţime maximă de 25 de metri (2S+P+2/3E-3/4/5 E).

"Se solicită susţinerea volumetrică a frontului Căii Victoriei între clădirile monument Casa cu cariatide şi Casa Dissescu, vis-a-vis de Palatul Cantacuzino, la nivelul fondului construit existent, de valoare excepţională. La Calea Victoriei se va consolida şi moderniza clădirea existentă, cu respectarea înălţimii la cornişă a Casei cu cariatide. Spre spatele parcelei se va realiza o extindere cu regimul de înălţime admis de 2S+P+3E-4/5E. Se solicită asigurarea condiţiilor de protecţie pentru clădirea monument din proximitate - Casa cu cariatide, inclusă în Lista Monumentelor Istorice a Municipiului Bucureşti la nr. 2222 - B II M B - 19876, atât prin studii de specialitate (evaluarea structurii de rezistenţă, studiu geotehnic, plan de măsuri pentru asigurarea clădirii) cât şi pe toată perioada derulării lucrărilor de execuţie", prevede avizul.

Clădirea ar urma să aibă un profil funcţional mixt - servicii, birouri, locuire.

Într-o declaraţie acordată presei, consilierul municipal USR Bogdan Stroe a apreciat că proiectul afectează patrimoniul urbanistic al Capitalei.

"E vorba de un imobil pe Calea Victoriei, o casă monument istoric, care practic va fi distrus. Se va păstra o imitaţie a faţadei existente, iar în spatele lui, pe toată parcela, se va construi un bloc. Am văzut tehnica asta folosită şi în alte locuri din Bucureşti. Pe Maria Rosetti 38 puteţi vedea cum dintr-un monument istoric a rămas o faţadă de ipsos care imita faţada originală şi din ea ţâşneşte un bloc cu zece etaje. (...) Asistăm şedinţă de şedinţă la distrugerea sistematică a patrimoniului urbanistic bucureştean. Astăzi am avut Calea Victoriei 200. Şedinţa trecută am avut blocurile din Aleea Modrogan", a spus el. 

Mai multe pentru tine:
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul