Prima rectificare a lui Nicuşor Dan la Primăria Capitalei: mai mulţi bani pentru subvenţii, Termoenergetica şi stimulente. Scade taxa turistică

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Digi24

Consiliul General al Municipiului Bucureşti a adoptat marţi prima rectificare bugetară sub conducerea primarului Nicuşor Dan. Au fost alocaţi mai mulţi bani pentru subvenţiile la căldură şi transport, datoriile Termoenergetica şi stimulentele financiare. Separat, a fost redusă taxa de promovare turistică a Capitalei.

Rectificarea bugetară a fost negativă, bugetul Primăriei fiind redus cu aproape 200 milioane lei, la circa 6,8 miliarde lei.

Bani în plus au fost alocaţi pentru subvenţia la căldură (135 milioane lei în plus, alocarea anuală ajungând la 1,238 miliarde lei),  reabilitarea sistemului de termoficare (7 milioane lei, alocarea anuală ajungând la 24 milioane lei), subvenţia la transport (93 milioane lei, alocarea anuală ajungând la 1,57 miliarde lei), paturi de terapie intensivă şi cofinanţarea proiectelor cu fonduri europene la Administraţia Spitalelor (40 milioane lei), stimulente financiare pentru copiii şi adulţii cu handicap, nou-născuţi, prevenirea abandonului şcolar şi sprijinul pentru femeile gravide (74 milioane lei în plus la Direcţia Generale de Asistenţă Socială, alături de o reducere de 7 milioane de lei a cheltuielilor de personal şi cu bunuri şi servicii).

În schimb, a fost reduse sume de la: Administraţia Străzilor, investiţiile în şcoli, Direcţia de Peisagistică, Clubul Sportiv Municipal, Centrul pentru seniori, protecţia mediului, dar şi cheltuieli cu personalul, bunuri şi servicii din Primărie.

Consilierul general Aurelian Bădulescu a declarat că grupul politic PSD va ataca în instanţă proiectul.

Scade taxa specială pentru promovarea turistică

Taxa specială pentru promovarea turistică a Bucureştiului va fi redusă, în 2021, la 0,5% din venitul pentru cazare, potrivit unui proiect de hotărâre adoptat marţi în şedinţa CGMB.

„Pentru anul 2021 se instituie taxa specială pentru promovarea turistică a Municipiului Bucureşti, care se calculează prin aplicarea cotei de 0,5% la venitul de cazare pentru fiecare zi de sejur a turistului, valoare care nu include TVA. Persoanele fizice şi juridice prin intermediul cărora se realizează cazarea, inclusiv unităţile de cazare din economia colaborativă comercializate pe platforme tip Airbnb sau Booking.com au obligaţia ca în documentele utilizate pentru încasarea tarifelor de cazare să evidenţieze distinct taxa specială pentru promovarea turistică a Municipiului Bucureşti încasată”, prevede hotărârea.

Conform sursei citate, platformele tip Airbnb şi Booking.com vor avea obligaţia să colecteze şi să vireze taxa doar pentru unităţile listate fără clasificare. Unităţile care au un certificat de clasificare cu încadrare într-una dintre categoriile de unităţi de cazare vor trebui să colecteze şi să vireze singure aceste taxe.

„Mai pe româneşte, încercăm să venim în suportul industriei hoteliere, industriei de cazare, care este grav afectată, reducând acea taxă la un procent de 0,5%”, a declarat consilierul municipal USR PLUS Vlad Voiculescu.

Mai multe pentru tine:
Mare amatoare de senzații tari, o actriță de top s-a lăsat „biciuită până la extaz”. Confesiunile ei ne fac să ne înfiorăm!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Bill Gates recunoaște aventuri amoroase cu două rusoaice și își cere scuze angajaților pentru legăturile cu Epstein
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare