POVEŞTI DE BUCUREŞTI Cartierele dispărute ale Micului Paris. Vezi ce era înainte în locul Casei Poporului!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Capitala a fost „mutilată“ profund în ultima jumătate de veac. Cel mai cunoscut exemplu este zona Uranus, demolată pentru a face loc Casei Poporului

Palatul Parlamentului ar putea fi considerat o piatră de mormânt gigantică pentru un cartier care, până în urmă cu 30 de ani, părea desprins din perioada interbelică. La decizia lui Nicolae Ceauşescu, cartierul Uranus a fost răscolit de buldozere şi pus la pământ fără milă. Un cartier cu vile, dar şi cu case mai mici, înălţat pe coline, care din pozele alb-negru pare să semene cu un Montmartre mai rustic.

Nu este singurul loc din Capitală care a fost îngropat sub orgoliul comunist. Cartierul evreiesc, întins pe malul stâng al Dâmboviţei, care avea ca ax central Calea Văcăreşti şi începutul Căii Dudeşti, a avut o soartă asemănătoare. 

Poveste de mahala

Chiar şi înaintea regimului comunist, vremurile au impus schimbări în identitatea unor locuri, cel mai adesea legate de personaje care influenţau într-un fel sau altul comunitatea.

Au fost mici mahalale care şi-au schimbat numele, mai întâi în timpul trăit, iar apoi s-a impus în memoria locului şi a oamenilor. De pildă, mahalaua Dudeştilor din secolul al XVI-lea şi-a schimbat numele în Arhimandritului în secolul al XVII-lea, îndată ce au dispărut de acolo Goleştii şi la biserica mahalalei a fost un arhimandrit. Apoi, după vreo trei-patru decenii, a devenit Mahalaua Sfinţii Apostoli, de la Hramul bisericii şi ăsta a fost ultimul nume. Şi azi mai avem o mică parte din Strada Sfinţii Apostoli“, explică istoricul Adrian Majuru.

Uranus, o rană deschisă


Cartierul Uranus-Izvor rămâne, însă, ca o rană deschisă pentru cei care au locuit cândva acolo. Cartierul era străbătut de un tramvai care venea dinspre Bulevardul Schitu Măgureanu, traversa Podul Izvor şi urca apoi în rampă, la o diferenţă de nivel de circa 18 metri faţă de Splai. Pitorescul zonei este redat în fotografiile vechi.
De altfel, o parte din strada Uranus se află sub Casa Poporului, dar cel mai dureros episode a fost demolarea bisericilor Alba Postăvari, Spira Veche şi Izvorul Tămăduirii, în 1984. Altele, cum ar fi Schitul Maicilor şi Mihai Vodă au fost mutate.



Click pe fotogalerie pentru a vedea mai multe imagini cu cartierul Uranus!


Cartierul evreiesc, modificat complet

Cartierul evreiesc, de pildă, a fost atât de modificat, încât un fost locuitor nu ar mai recunoşte nimic dacă s-ar întoarce pe acele locuri. Străzile au fost modificate şi redenumite, astfel încât cartierul este unul complet nou. Spiritul locului este păstrat însă într-un număr din „Ilustraţiunea evreiască“.
„Înghesuiţi în case strâmte, trăiesc fără spaţiu şi fără aer, lucrând în jurul unei lămpi afumate, muncind cu stăruinţă şi avizi de a-şi câştiga puţină bunăstare. Seara, cartierul lor devine foarte însufleţit, toată această populaţie se răspândeşte pe străzi “.

Mai citeşte:

POVEŞTI DE BUCUREŞTI Supravieţuitoarea din blocul Scala: La cutremurul din ‘77 a căzut 10 etaje, în timp ce făcea duş!

POVEŞTI DE BUCUREŞTI. 10 lucruri neştiute despre cartierul Băneasa. Aici era locul lăptăreselor!

POVEŞTI DE BUCUREŞTI „Welcome to the Hotel Cişmigiu“ – adevărul despre fostul cămin al Facultăţii de Teatru (foto şi video)

POVEŞTI DE BUCUREŞTI. Seducătoarele „metrese“ de la Sexy Club, primul bar de noapte din Capitală

POVEŞTI DE BUCUREŞTI Ion Cosma, primarul lui Dej şi al lui Ceauşescu, a făcut zeci de mii de apartamente în Titan şi Balta Albă

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
VIDEO Robert Negoiță, test pentru consumul de cocaină, live pe Facebook. Marian Ceaușescu a făcut public rezultatul: „Du-te, bă, de aici”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple