Povestea lui Moş Nicolae în tradiţiile populare româneşti: un Sân-Nicoară care păzeşte soarele şi îi ajută pe sărmani

Povestea Moşului care umple ghetuţele copiilor în noaptea dintre 5 şi 6 decembrie i-a bucurat pe români din timpuri străvechi şi mulţi nepoţi deveniţi bunici au spus-o mai departe iar şi iar. Adevarul.ro vă propune o incursiune în originile sărbătorii lui Moş Nicolae şi în modul în care imaginea Sfântului a fost îmbogăţită de gândirea populară.

 „Sân-Nicoară“ sau „Crăciunul Copiilor“ mai este numită sărbătoarea Sfântului Nicolae în tradiţia populară românească. În satul străbunicilor noştri, Sfântul Niculai arăta diferit faţă de Moşul care umple, în zilele noastre, ghetuţele copiilor cu dulciuri, cadouri şi, eventual, cu o nuieluşă pentru cei mai năzdrăvani.

Sân-Nicoară era, dincolo de semnificaţia religioasă, un reper important în ritmul şi schimbările naturii: aducea prima ninsoare şi prevestea cât de lungă va fi iarna. De asemenea, 6 decembrie avea mult mai multe semnificaţii decât are astăzi: Sfântul Nicoale era considerat al doilea sfânt făcut de Dumnezeu, după Sfântul Vasile, era ocrotitorul familiei, al fetelor de măritat, al văduvelor, al corăbierilor, al soldaţilor şi chiar al hoţilor, iar figura sa apărea în conştiinţa populară în ipostaza mitică de paznic al soarelui.

La origine, atât în tradiţiile zilelor noastre, cât şi în folclor, povestea lui Moş Nicolae este exclusiv legată de persoana Sfântului Ierarh Nicolae, arhiepiscop al Mirelor Lichiei în secolul al IV-lea, aşa cum este prezentat el în hagiografii: sfânt făcător de minuni şi apărător al credinţei, care s-a deosebit prin milostenia  pe care a făcut-o cu cei săraci şi necăjiţi, dar şi prin salvarea miraculoasă a multor oameni de la înec.

Cu toate acestea, povestea Sfântului Nicolae din vieţile sfinţilor a suferit modificări în satul românesc şi a fost amestecată cu legende şi credinţe mult mai vechi, care l-au transformat pe Sfânt într-un personaj mitic.

Zăpada de Sân-Nicoară, semn de iarnă scurtă

Sfântul era imaginat ca un bătrân cu barbă albă, călare pe cal. Se credea că Sân-Nicoară aduce iarna, iar atunci când îşi scutură barba are loc prima ninsoare. Dacă nu ningea pe 6 decembrie, se spunea că „a întinerit Moş Neculai“, explică muzeograful Ana Pascu. De asemenea, bătrânii satului spuneau că dacă Sfântul Nicolae aduce zăpadă, iarna va fi scurtă, pentru că Sfântul Ioan o va alunga pe 7 ianuarie, dar dacă nu este zăpadă, este semn de iarnă lungă.  

Sfântul Niculai păzeşte Soarele să nu fugă

Potrivit calendarului vechi, sărbătoarea Sfântului Nicolae era foarte aproape de solstiţiul de iarnă, când ziua începea din nou să crească. Se spunea că „la Sân-Nicoară, se întoarce noaptea la ziuă cu cât se suceşte puiu-n găoace“. Începând din aceată dată, observau  înţelepţii satului, soarele începea să răsară tot mai aproape de est. Acest lucru era atribuit faptului că Sfântul Nicoale, care păzea cerul la miazănoapte, pentru a nu-i permite Soarelui să fugă îngrozit de răutăţile pe care le vede ziua pe pământ, alunga Soarele tot mai înspre miazăzi.

De aici, Soarele va fi fugărit înapoi de Sfântul Toader, care păzeşte poarta cerului de la miazăzi, povesteşte Ana Pascu.   Se spune că atunci când Soarele va scăpa de păzitorii lui, mai exact de Sân-Nicoară pentru că e bătrân şi nu are cai, atunci va fi sfârşitul lumii.

Protectorul fetelor sărace la măritat, al celor plecaţi pe ape şi al hoţilor

Sfântul Nicole este considerat şi protectorul văduvelor, al orfanilor, al fetelor sărace la măritat, este stăpânul apelor şi salvează corăbierii de la înec şi este invocat în timpul luptelor pentru că îi apără pe soldaţi. Se spune chiar că şi hoţii se roagă la el, dar este cinstit şi în caz de boli, mai ales lovituri, sau pentru protejarea vitelor, notează Antoaneta Olteanu în „Calendarele poporului român“.

Sfântul Nicoale este considerat al doilea sfânt făcut de Dumnezeu, pentru că în nopţile marilor sărbători, când se deschide cerul pentru o secundă, oamenii pot să-l vadă stând la Masa Împărătească, în dreapta lui Dumnezeu, împreună cu Sfântul Vasile.

Obiceiuri populare de Sfântul Nicolae

În viaţa satului românesc, sărbătoarea Sfântului Nicolae marca începutul Sărbătorilor de Iarnă şi acesta era momentul în care se alcătuiau cetele de colindători şi începeau repetiţiile, spune Ana Pascu. Niciodată nu se adunau mai devreme pentru că, se spunea, nu se cuvine să cânţi colinde decât între Sântul Nicolae şi Sfântul Ioan Botezătorul. Înainte, se cântau colinde şi de Sân-Nicoară, deşi astăzi obiceiul a dispărut.

Tot în această zi se pun crenguţe de măr în apă, care, dacă înfloresc până la Anul Nou, sunt semn de belşug în anul următor. De aici provine şi obiceiul nuieluşelor dăruite copiilor neascultători. Tot acum se face sfeştanie în mori, pentru că se spune că, în această zi, intră dracii în moară şi dau cu morarii în apă sau dau drumul morii, scrie Antoaneta Olteanu.

Crăciunul Copiilor

Sfântul Nicoale a fost ocrotitor al copiilor şi al oamenilor nevoiaşi, ajutându-i cu bani şi cu daruri. Creştinii urmează exemplul Sfântului în ziua prăznuirii sale, cu toate că tradiţia cadourilor dăruite copiilor nu era una dintre tradiţiile centrale în satul românesc arhaic, atrage atenţia muzeograful Ana Pascu. Copiii primeau nuci, mere şi colaci mai degrabă sub formă de răsplată pentru colinde, nu atât daruri în forma în care le primesc astăzi.

Cu toate acestea, Moş Nicolae devine primul sfânt care aduce cadouri copiilor. Spre deosebire de Moş Crăciun, el nu se arată niciodată, iar modul său de a dărui are un profund caracter pedagogic şi justiţiar: la originea obiceiului, doar copiii cuminţi primeau cadouri, iar cei neascultători primeau o joardă.