Povestea hoţilor de căciuli de la Cimitirul Bellu: talciocul din Parcul Tineretului, locul în care se făcea „trafic“

Una dintre poveştile neştiute ale Bucureştiului de altădată s-a scris chiar la Cimitirul Bellu, acolo unde femeile înstărite ale secolului trecut care veneau să-şi plângă rudele moarte rămâneau fără căciulile scumpe de blană pe care le purtau.

„Adevărul“ vă spune una dintre poveştile uitate ale Capitalei, în care bărbaţii dornici să se îmbogăţească apelau la metode mai puţin ortodoxe chiar lângă cimitirul Bellu.

Construcţia celebrului cimitir Bellu din Capitală a început în anul 1855, iar trei ani mai târziu amenajarea acestuia era gata. Usor-uşor, oamenii bogaţi ai vremii au început să îşi înmormânteze rudele aici, iar cei care veneau să-i plângă pe cei dragi purtau, de cele mai multe ori, haine scumpe.

După o bună perioadă de timp, cimitirul s-a transformat în locul perfect pentru hoţii de căciuli din Capitală. Văzând că deseori prin cimitir trec doamne înstărite, îmbrăcate cu haine care mai de care şi purtând căciuli scumpe de blană, bărbaţii săraci şi dornici să se îmbogăţească au pus la cale o metodă inedită de a pleca acasă cu căciuli de blană.

Pescuitul la căciulă

Ascunşi în spatele gardului gros de piatră care mărginea cimitirul, hoţii acţionau cu ajutorul unei undiţe improvizate, care la capăt avea un cârlig. Apucau căciulile de blană ale femeilor, după care fugeau până în locul în care astăzi este amenajat Parcul Tineretului.

"Vorbim despre perioada de până în 1940, pentru că Tineretului nu era. Era mai de grabă o zonă insalubră, dar lângă era un talcioc. Probabil acolo se ducea hoţii cu căciulile furate pentru a le vinde", povesteşte istoricul Dan Falcan. 

Treptat, zona din aporpierea cimitirului nu a mai fost frecventată de hoţii de căciuli, iar văduvele înduretate cu căciuli de blană îşi puteau plânge soţii în linişte.