Poliţiştii din Bucureşti au găsit două maimuţe şi o cămilă la locuinţa lui Nuţu Cămătaru

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii din Bucureşti au găsit, miercuri dimineaţă, două maimuţe şi o cămilă într-o locaţie din Sectorul 5, cercetările fiind efectuate în cazul maimuţei care a fost văzută recent în acelaşi sector. Percheziţia este coordonată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 5

UPDATE: Animalele au fost găsite în locuinţa familiei lui Nuţu Cămătaru, au declarat pentru G4Media.ro surse din poliţie. Cămătaru, un cunoscut interlop, e cunoscut pentru grădina zoologică improvizată în curte, unde a adus animale exotice.

„În această dimineaţă, poliţişti din cadrul Secţiei 24 Poliţie, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, aflaţi în continuarea cercetărilor privind primata identificată pe raza Sectorului 5, au pus în aplicare o autorizaţie de percheziţie, pe raza aceluiaşi sector. Până la acest moment, în locaţia respectivă au fost identificate doua maimuţe şi o cămilă”, a anunţat, miercuri dimineaţă, Poliţia Capitalei.


Sursa citată a precizat că cercetările continuă, iar la activitate participă şi reprezentanţi ai ASPA şi ai Gărzii de Mediu.

Garda de Mediu a anunţat, în 11 septembrie, că a demarat o acţiune de control după ce a fost sesizată prezenţa unei maimuţe în mai multe zone din Sectorul 5.

„Controlul urmăreşte identificarea proprietarului sau a sursei de provenienţă a animalului sălbatic, urmând ca, în condiţiile în care acestea vor fi identificate, Garda Naţională de Mediu să verifice dacă animalul respectiv este deţinut în legalitate, conform Regulamentului (CE) NR. 338/97 privind protecţia speciilor faunei şi florei sălbatice prin controlul comerţului cu acestea”, a transmis atunci Garda de Mediu.

Mai multe pentru tine:
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Zi tristă la Casa Regală română! Fiicele Regelui Mihai s-au reunit în lacrimi și durere
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei