Piaţa Leul Ierusalimului a fost inaugurată în Sectorul 3: „Am creat o punte între trecut şi viitor”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primăria Municipiului Bucureşti, prin Administraţia Monumentelor şi Patrimoniului Turistic, Primăria Sectorului 3, în colaborare cu Ambasada Israelului în România şi Complexul Educaţional LaudeReut, au inaugurat luni Piaţa Leul Ierusalimului şi au dezvelit o statuie cu acelaşi nume.

Cu ocazia evenimentului a avut loc şi inaugurarea clădirii Academician Nicolae Cajal, sediul liceului Laude-Reut, din strada Cluceru Udricani nr. 12, sector 3, Bucureşti, se arată în comunicatul de presă emis de Complexul Educaţional Laude-Reut. 

Potrivit sursei citate, iniţiativa a apărut în urmă cu câţiva ani, pornită de către Fundaţia Ronald S. Lauder România, prin Tova Ben NunCherbis, care începuseră restaurarea unei părţi din vechiul cartier evreiesc aflat în perimetrul străzilor Sfânta Vineri, Cluceru Udricani, Olteni şi Iuliu Barasch din  Sectorul 3.

„Astfel a apărut ideea de a aduce de la Ierusalim statuia Leul Ierusalimului, care este un simbol al poporului evreu şi al Israelului – Leul este reprezentativ pentru poporul evreu încă din timpuri biblice, de mai bine de 3000 de ani”, mai scrie în comunicat.

Complexul Educaţional Laude-Reut mai subliniază că proiectul a fost realizat în colaborare cu compania israeliană ZIM, statuia fiind donată Primăriei de către municipalitatea Ierusalimului „în semn de prietenie, la ceas aniversar a 50 de ani de la reunificarea Ierusalimului, a 70 de ani de la crearea Statului Israel şi în onoarea a tot atâţia ani de relaţii diplomatica neîntrerupte între cele două ţări, într-un secol românesc”.

Despre clădirea „Academician Nicolae Cajal”, instituţia educaţională spune că reprezintă o punte între trecut şi viitor”.

„Laude-Reut, salvând astfel de la ruină un edificiu istoric, cu o arhitectură aparte, acordându-i-se o nouă viaţă, atât prin consolidarea şi renovarea ei, cât şi prin suflul tineresc şi entuziasmul adolescenţilor care se pregătesc aici să devină liderii lumii de mâine. Am creat o punte între trecut şi viitor, cu o bază solidă în educaţie şi dezvoltare personală şi profesională, catalizator al renaşterii şi progresului.  

Clădirea Laude-Reut poartă numele Academicianului Nicolae Cajal, savant al României, Preşedinte al Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România şi al Academiei Române, fondator al Fundaţiei Ronald S. Lauder România”, conform comunicatului de presă.

Mai multe pentru tine:
Înnebunită să facă sex cu oricine, oricând, fosta ducesă a produs daună totală monarhiei. Cât de ipocrită a fost!
O zodie își schimbă destinul la final de iarnă. După o perioadă apăsătoare, scapă de problemele grele și plânge de fericire. Norii se risipesc, iar speranța începe să prindă contur
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
O vedetă de televiziune e desfigurată din cauza unei infecții provocate de implanturile mamare: „Aveam silicon chiar și în ganglionii limfatici. E groaznic să îmbătrânești 20 de ani peste noapte”
Diferența dintre mazărea congelată și cea la borcan. Care e mai sănătoasă
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete