Peste 300 de scrisori şi mesaje pentru doamna deputat Teo

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 300 de scrisori au ajuns la biroul parlamentar al lui Teo Trandafir din sectorul 4, de când e în spital. Fanii vedetei scriu urările de bine pe cărţile poştale primite de la deputat în perioada de campanie electorală şi le trimit la biroul acesteia.

După o perioadă în care s-a aflat în stare critic, starea de sănătate a lui Teo Trandafir s-a îmbunătăţit. Reprezentanţii Clinicii AKH din Viena, acolo unde este internată vedeta, au anunţat, săptămâna trecută, că aceasta s-a ridicat din pat şi că se poate plimba, ajutată de cineva.

În tot acest timp, îngrijoraţi de starea ei de sănătate, bucureştenii au trimis sute de mesaje şi urări de bine.

Cetăţenii i-au umplut vedetei pagina de Facebook cu sute de mesaje. „Să-ţi dea Domnul multă sănătate şi multă putere să treci peste tot. Vrem să te vedem din nou pe un post de televiziune aşa exuberantă cum te ştim", i-a transmis un fan pe peretele de pe reţeaua de socializare. Mai mult decât atât, la biroul parlamentar al acesteia, în cele două luni de când Teo este în spital, au ajuns peste 300 de scrisori, felicitări sau icoane de la bucureşteni. „Vin inclusiv cărţile poştale pe care le-am făcut în campanie, pe care Teo Trandafir le-a împărţit atunci. Oamenii au păstrat cărţile poştale şi acum le trimit înapoi cu mesaje pentru ea", a spus Gheorghe Săvulescu, consilier local. Pe vederile trimise la biroul lui Teo Trandafir sunt urări ca: „Teo, să te faci repede bine. Avem nevoie de tine!" sau „Sănătate multă!".

Toate mesajele, trimise în Austria

Ziua de vineri era dedicată întâlnirii cu bucureştenii şi în fiecare săptămână Teo avea programate audienţe la sediul partidului, de pe strada Brâncoveanu. „Oamenii vin vineri de obicei, când ştiu că doamna deputat are program aici, şi întreabă de ea sau îi transmit mesaje. În fiecare săptămână vin cam 10 scrisori aici", a spus Ana Maria Drăgulin, secretară. Cu toate aceste, nici cei care îi ţin locul deputatei la audienţele de vineri nu ştiu mai multe detalii despre cum se simte vedeta. „Noi nu ştim exact care e starea reală de sănătate a ei, pentru că doar comunicatele de presă ale medicilor din Austria ne ţin la curent", a spus Gheorghe Săvulescu. Totuşi, toate mesajele scrise şi scrisorile care ajung la biroul parlamentar al deputatei sunt trimise săptămânal în Austria. „Le strâng pe toate care vin într-o săptămână şi joi le trimit în Austria", a mai spus Ana Maria Drăgulin.

Mai multe pentru tine:
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Trei zodii intră într-o nouă eră a abundenței începând cu 5 februarie 2026. Au parte de oportunități neașteptate, iar viața li se schimbă radical
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele 3 zodii care au șanse să câștige la LOTO sau să primească o sumă mare de bani, în acest weekend