Peste 200.000 de trecători au vizitat "Muzeul Antipa" în Pasajul Universităţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Al doilea episod din seria "Muzeul Antipa invadează mediul urban" s-a încheiat. Timp de două săptămâni Pasajul Universităţii a găzduit un Arbore care a încântat peste 200.000 de trecători, transportându-i în mijlocul naturii şi distrăgându-le atenţia de la cotidian, prin sunet şi culoare.

Bucureştenii vor putea intra în noul Muzeu Antipa la 17 septembrie

Girafa de la Antipa a ieşit în oraş. O găsiţi în Pasajul Universităţii

Aceştia au avut ocazia să afle detalii interesante legate de arbori, care ne veghează, ne oferă umbră, adăpost, hrană şi purifică aerul pe care îl respirăm. Atât cei mici, cât şi adulţii au fost antrenaţi de proiecţiile interactive de pe podeaua pasajului şi de panourile pline de informaţii utile.

Vizitatorii au avut şansa să participe la un nou concurs de fotografie, să descopere un „Arbore de Muzeu”, răspunzând la nişte întrebări simple : Care este cel mai frumos arbore din oraşul dvs? Care este cel mai bătrân? Dar cel mai mare? Premiul a constat într-o vizită gratuită la Muzeul “Grigore Antipa” pentru câştigător şi patru prieteni ai săi.

Episodul II din seria "Muzeul Antipa invadează mediul urban" a fost primit foarte bine şi în mediul online, pagina de Facebook dedicată evenimentului fiind vizualizată de peste 15.000 persoane.

Proiectul "Muzeul Antipa invadează mediul urban" continuă, angajându-se să aducă din nou natura în oraş, cu cel de-al treilea episod, care se va lansa în curând.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
VIDEO Robert Negoiță, test pentru consumul de cocaină, live pe Facebook. Marian Ceaușescu a făcut public rezultatul: „Du-te, bă, de aici”
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”