Peste 163.000 de kilograme de ambalaje au fost colectate separat în Sectorul 6 al Capitalei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Până la sfârşitul lunii iunie, Sectorul 6 participă, pentru a doua oară, la competiţia Oraşul Reciclării, eveniment care a debutat la începutul anului. În primele cinci luni ale acestui an au fost colectate separate peste 163.000 de kilograme de deşeuri.

 Reprezentanţii Primăriei Sectorului 6 au anunţat că în primele cinci luni ale anului au fost colectate separate deşeuri de ambalaje care cântăresc  163.560 de kilograme: 32.090 kilograme de plastic, 180 de kilograme de metal, 83.310 kilograme hârtie-carton şi 47.980 kilograme de sticlă.

În prezent, în Sectorul 6, 292 de containere destinate colectării separate a deşeurilor de ambalaje sunt puse la dispoziţia locuitorilor printr-un parteneriat realizat între Primărie, Eco-Rom Ambalaje şi societatea de salubrizare Urban SA.

Iniţiativa organizării acestei competiţii aparţine Eco-Rom Ambalaje, iar la finalul celor şase luni, câştigătorul va obţine titlul de „Oraşul Reciclării” şi marele premiu: o zonă eco wi-fi – un spaţiu inedit de relaxare cu acces liber la Internet, în valoare de 12.000 de euro.

La prima ediţie a competiţiei, Sectorul 6 din Bucureşti a câştigat premiul de excelenţă la categoria „Armament de calitate”, fiind printre municipalităţile care au obţinut cel mai mare punctaj la evaluarea calitativă a punctelor de colectare separată.

După această victorie, Primăria Sectorului 6 a răspuns pozitiv şi celei de-a doua invitaţii, alături de municipalităţi precum: Arad, Bacău, Braşov, Bucureşti-Sectorul 3, Cluj-Napoca, Craiova, Deva, Drobeta-Turnu Severin, Focşani, Iaşi, Mediaş, Roman, Sfântu Gheorghe, Satu Mare, Slobozia, Târgu Jiu, Tulcea, Zalău, Bârlad, Brăila, Călăraşi, Constanţa, Galaţi, Miercurea Ciuc, Odorheiu Secuiesc, Oradea, Ploieşti, Slatina, Suceava, Târgu Secuiesc, Vaslui.

Mai multe pentru tine:
Motivul despărțirii dintre Dan Bittman și Liliana Ștefan, mama celor trei copii ai artistului: „De asta s-a și ajuns unde s-a ajuns”
Ultima rugăminte a Reginei Elisabeta când a aflat că urma să moară. Făcuse cancer după ce-și pierduse soțul
William își regretă marea slăbiciune și speră din tot sufletul ca cei trei copii ai lui să n-o moștenească
Explodează amenzile pentru aruncarea ambalajelor pe jos și toaletarea neautorizată a arborilor în Capitală. Sancțiunile propuse, de 50 de ori mai mari decât cele actuale
Gina Pistol, goală pe plajă. Prezentatoarea MasterChef a pozat ca în Playboy FOTO
Moştenirea lui Giorgio Armani: două testamente sigilate, scrise de mână, au fost deschise în prezența notarului. Ce avere avea celebrul creator de modă
Unde a dispărut Angela Similea? De ce n-a cântat la Festivalul Mamaia? Octavian Ursulescu rupe tăcerea: „Nu cumva marii artiști se simt marginalizați?”
Prima reacție a lui Cătălin Scărlătescu după despărțirea de actrița Doina Teodoru. Ce planuri are de acum înainte
Aşa arată acum şcoala unde s-a filmat celebra peliculă „Liceenii”. Clădirea liceului „Alexandru Ioan Cuza” din București a rămas doar un schelet de beton
ADIO Coiful de la Coțofenești, furat la Muzeul Drents! Olandezii întrerup urmărirea pentru 3 din suspecți
Daciana Sârbu și-a refăcut viața după divorțul de Victor Ponta. Cine este bărbatul care l-a înlocuit pe fostul premier al României?