Peste 1.500 de pensionari protestează în faţa Guvernului. Vezi aici de ce sunt nemulţumiţi!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 1.500 de pensionari s-au adunat azi dimineaţă în jurul orei 10.30 în Piaţa Victoriei, în faţa Guvernului, pentru a protesta împotriva îngheţării pensiilor în 2012.

Dintre aceştia, 1.000 de persoane sunt locuitori ai Bucureştiului, cărora li s-au alăturat 500 de reprezentanţi ai Ligii Minerilor Pensionari din Valea Jiului.

Federaţia Naţională a Sindicatelor Pensionarilor din România (FNSPR) a organizat azi, între orele 11.00 – 13.00, un protest al pensionarilor în faţa Guvernului. Aceştia se plâng că pe lângă îngheţarea pensiilor în 2012, preşedintele Traian Băsescu îi consideră o povară.

„Ne simţim umiliţi, ei ne consideră o povară pentru România. Şeful statului crede că suntem prea mulţi şi că din cauza noastră nu pot ei să adopte măsuri de dezvoltare a economiei“, a explicat Preda Nedelcu, preşedintele FNSPR. 
Iniţial, FNSPR aştepta în jur de 2.000 de participanţi, însă s-au prezentat un număr de 1.500 de protestatari.

Mai multe pentru tine:
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți