Pasajul Unirii se închide timp de 3 luni pentru lucrări de consolidare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Mediafax

Circulaţia în Pasajul Unirii din Capitală este închisă începînd de duminică. Pasajul intră în proces de consolidare, lucrările fiind programate să dureze până în septembrie.

”Start la lucrările de la Pasajul Unirii! Începând de duminică, 19 iunie, circulaţia rutieră în Pasajul Unirii va fi oprită, timp de două luni, până la începutul lunii septembrie, ca urmare a începerii lucrărilor de consolidare şi punere în siguranţă a acestuia. În acest interval, traficul în zonă va fi reconfigurat, urmând ca şoferii, care până acum traversau zona prin pasajul subteran, să tranziteze Piaţa Unirii pe deasupra acestuia, respectând noile trasee stabilite de Brigada Rutieră a Capitalei”, a transmis Primăria Sector 4.  

Potrivit sursei citate, în pasaj vor avea loc cele mai ample intervenţii realizate până acum în ultimii 30 de ani asupra acestei construcţii.  

”Astfel, într-o primă etapă se vor lua toate măsurile necesare punerii în siguranţă a obiectivului, din punct de vedere tehnic, pentru a le asigura conducătorilor auto cele mai bune şi sigure condiţii de trafic. Pentru aceasta, vor fi înlocuite toate elementele arhitecturale degradate, care se pot oricând desprinde şi pune astfel în pericol viaţa oamenilor, partea carosabilă va fi refăcută de la zero, cu delimitarea şi semnalizarea clară a benzilor de circulaţie, precum şi a spaţiului ce separă cele două sensuri de mers, iar reţelele edilitare de apă-canal vor fi schimbate”, a mai transmis primăria.  

Potrivit instituţiei, actualul sistem de iluminat din interiorul pasajului va fi înlocuit cu unul care să sporească la maximum vizibilitatea în tunel, atât la intrarea cât şi la traversarea acestuia, la care vor contribui, de altfel, şi finisajele pereţilor şi ale plafonului, ce vor fi amenajate cu materiale speciale, menite să reflecte lumina.  

”Mai mult, în premieră pentru acest gen de construcţii în ţara noastră, în pasaj se va monta un sistem performant de ventilaţie, cu o capacitate mare, pentru extragerea noxelor şi asigurarea unui aer curat. Şi tot în premieră, în urma lucrărilor, în Pasajul Unirii nu vom mai avea probleme la utilizarea telefoanelor, întrucât vor fi montate amplificatoare de semnal GSM”, a mai precizat primăria.  

Instituţia anunţă că, având în vedere complexitatea intervenţiei, toate aceste lucrări de punere în siguranţă se vor realiza simultan pe ambele sensuri de mers, iar echipele vor lucra atât pe timpul zilei, cât şi pe timpul nopţii. 

”Construit în anii 1986-1987, cu o lungime de aproximativ 800 de metri şi o lăţime de 14 metri, Pasajul Unirii a primit un verdict îngrijorător încă din anul 2017, în urma unei expertize tehnice care a arătat faptul că unul dintre cele mai tranzitate pasaje rutiere subterane din Capitală se află într-o stare avansată de degradare. Mai exact, această construcţie este încadrată în clasa stării tehnice IV –  nesatisfăcător, ceea ce înseamnă că prezintă deficienţe serioase la structura de rezistenţă, care pun în pericol viaţa a sute de mii de oameni din Sectorul 4 şi nu numai. Potrivit celor mai recente date de trafic, tunelul este traversat zilnic de circa 60.000 de maşini”, a mai transmis Primăria Sector 4.  

Pentru remedierea în regim de urgenţă a problemelor de siguranţă constatate, la începutul acestui an, în urma unui protocol de asociere cu Primăria Municipiului Bucureşti, pasajul a intrat în administrarea Sectorului 4 al Capitalei, care a demarat de îndată procedurile premergătoare punerii în siguranţă a întregii zone. 

Mai multe pentru tine:
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Prințesa internată la azilul de nebuni! Soacra Reginei Elisabeta, tratată inuman pentru schizofrenie de însuși Sigmund Freud
Reacția dură a lui David Pușcaș față de Ilie Năstase, după ce și-a lăsat fiica pe drumuri: „Horia Brenciu e un tătic de nota 10 pentru fiul adoptiv!” Sfat pentru Charlotte Năstase
Ești născut în acești ani? În 2026, dorințele tale prind contur, Universul îți oferă daruri neașteptate, capitole vechi se închid definitiv, iar în locul lor apar începuturi noi
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente